23 octombrie 2019

FOTO-VIDEO. Separatoare de sensuri în unele dintre cele mai periculoase zone de pe DN 7, în Vâlcea

În județul Vâlcea, pe Drumul Național 7, sunt câteva dintre cele mai periculoase curbe din țară, unde în ultimii ani s-au produs zeci de accidente și multe persoane și-au pierdut viața. Tocmai de aceea, conducerea Secției de Drumuri Naționale (SDN) Vâlcea a luat decizia de a monta separatoare de sensuri la Bujoreni și la Milcoiu.

Lucrările au început prima dată la Bujoreni, acolo unde se montează separatoare de sensuri pe circa 1 kilometru, de la sediul Primăriei Bjoreni și până în zona Lunca. Pe această porțiunea se va face doar o întrerupere de 40 de metri, acolo unde se va pune parapet demontabil pentru intervenția echipajelor de Poliție, ISU sau Ambulanță.

Ulterior, lucrări de acest gen vor avea loc tot pe DN 7, însă de data aceasta în două curbe periculoase de pe raza localității Milcoiu.

Așadar, în această perioadă, șoferilor li se recomandă să circule cu prudență în zonele unde se montează separatoare de sensuri.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like