9 ianuarie 2020

ÎN SFÂRŞIT! Ambulanţa de terapie intensivă va fi pusă în funcţiune la Vâlcea!

De aproape 1 an, în curtea ISU Vâlcea a fost adusă o ambulanţă de tip C1, cu terapie intensivă mobilă. Dacă în alte judeţe un astfel de echipaj modern este în funcţiune de mult timp, ei bine la noi ambulanţa a stat nemişcată până acum. Asta pentru că nu s-au găsit cadre medicale specializate pe medicina de urgenţă dornice să facă ture ori de câte ori e necesar.

De săptămâna viitoare însă, ambulanţa cu terapie intensivă va putea fi folosită pentru cazurile medicale critice din judeţul Vâlcea şi va putea interveni la accidentele rutier grave. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au ajuns la o înţelegere cu cei ai Serviciului Județean de Ambulanță și ai Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea, iar coordonarea echipajului de pe această ambulanță urmează să fie realizată de medicii din cadrul UPU Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like