UP-DATE ora 23.17:
Cu privire la acest accident, IPJ Vâlcea a anunțat următoarele:
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ar fi avut loc o coliziune între trei autoturisme. Cauza exactă a accidentului va fi determinată după finalizarea cercetărilor. În urma acestui accident, o persoană a fost rănită ușor, ulterior fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind un negative. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte și împrejurările producerii evenimentului rutier”.
În această seară de 4 ianuarie 2025, în jurul orei 22.50, pe bulevardul Dem Rădulescu din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a produs un accident rutier.
Din primele informații pe care le avem, trei autoturisme au intrat în coliziune. O persoană este rănită. La fața locului se află polițiștii, dar și echipaje SMURD și de Ambulanță. Ciruculația rutieră este blocată.
Vom reveni cu informații!