Aproximativ 20 de hectare de vegetaţie uscată au ars în trei localităţi din judeţul Vâlcea, din cauza neglijenţei unor persoane. Pompierii de la ISU Vâlcea susţin că incendiile au avut loc joi, 5 octombrie 2017, ei fiind solicitaţi să intervină în următoarele localităţi: Drăgășani (str. Digului), Rm. Vâlcea (str. Stolniceni) și Sinești (satele Sinești și Gănești).
La cele patru incendii, cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor sau, mai bine zis, neglijenţa unor vâlceni.