ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, va fi făcut cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea. Decizia a fost votată în şedinţa ordinară a Consiliului Municipal, în unanimitate, urmând să fie pusă în practică săptămâna viitoare. Propunerea a fost făcută de Mircia Gutău, pentru ,,contribuţia substanţială la dezvoltarea vocaţiei Râmnicului de a fi un centru spiritual şi cultural românesc de prestigiu.” În expunerea de motive, executivul Primăriei a făcut referire la activitatea culturală a ÎPS Varsanufie şi la evenimentele organizate şi patronate de Arhiepiscopia Râmnicului în ultimii doi ani. La finalul ,,generoasei” liste de motive pentru care arhiepiscopul trebuie făcut cetăţean de onoare, au fost amintite mai multe memorii venite de la Forumul Cultural al Râmnicului, Societatea Culturală ,,Anton Pann”, Fundaţia Culturală ,,Sfântul Antim Ivireanul” şi Asociaţia Seniorilor din Cultură, Educaţie şi Ştiinţă. Toate aceste organizaţii au cerut Consiliului Municipal ca ÎPS Varsanufie să devină cetăţean de onoare al municipiului capitală de judeţ.