UPDATE: Imagini cu principesa Maria la Arhiepiscopia Ramnicului.
Casa Regală a anunţat programul de Paşte al principalilor membri ai Familiei Regale. Astfel, dacă Principesa Margareta și principele Radu vor petrece Sărbătorile Pascale la Cluj, principesa Maria va veni la Râmnicu Vâlcea. În schimb, Regele Mihai nu va fi în România de acest Paşte, el rămânând la reședința privată din Elveția.
„Principesa moștenitoare Margareta și principele Radu vor lua parte la sfânta slujbă a Învierii, sâmbătă, 15 aprilie, la miezul nopții, la Catedrala Mitropolitană de la Cluj. Altețele Lor Regale vor fi musafirii Înalt Preasfinției Sale mitropolitului Andrei. Principesa Maria va sărbători Învierea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală de la Râmnicu Vâlcea și va fi oaspetele arhiepiscopului Varsanufie” – se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Majestății Sale Regele Mihai I.