Muzeul Iluziilor vine la Râmnicu Vâlcea. Acest concept unic va fi prezentat pentru prima dată în orașul nostru, organizatorii așteptându-i pe vâlceni în perioada 10-18 noiembrie 2018, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.
Vizitatorii vor putea vedea 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea. De asemenea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi, sunt alte câteva dintre lucrurile pr care vâlcenii le pot vedea pentru prima oară în Râmnicu Vâlcea la primul Muzeu al Iluziilor Optice.
„Noi ne-am dorit mult să creăm un loc în care participanții de orice vârstă să poată învăța prin joacă și interacțiunea directă cu exponatele”, a declarat Adrian Filpișan, inițiatorul principal al Muzeului Iluziilor. „Proiectul e, în primul rând, unul educativ și neconvențional. Cred că fiecare familie, fiecare copil și fiecare persoană trebuie să intre măcar o dată într-un Muzeu al Iluziilor Optice: e o experiență unică să parcurgi exponatele, să cânți la theremin sau să te așezi pe spate pe un pat cu 2200 de cuie fără să ți se întâmple nimic, la fel cum e amuzant și provocator să încerci să rezolvi enigmele din spatele fiecărei iluzii optice în parte.”
Muzeul va putea fi vizitat pe bază de rezervare, la contact@muzeuliluziilor.ro sau la numărul de telefon 0740365699. Spectacolele se vor desfășura între orele 10:00 și 19:00, din oră în oră, cu începere la orele fixe. Durata unei vizite este de 60 de minute, iar prețul unui bilet este de 15 lei. Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea se află pe Blv. Tudor Vladimirescu 23.