Guvernul României a hotărât „încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției de prefect al județului Vâlcea de către Florian Marin”. Decizia a fost luată în ședința de Guvern de marți, 10 decembrie 2019, și publicată abia azi.
Așadar, Florian Marin, poate cel mai bun prefect pe care l-a avut județul Vâlcea, a fost înlăturat de noul guvern PNL. În locul său nu a fost făcută altă numire, atribuțiile de prefect fiind preluate de subprefectul Aurora Gherghina. Asta până când guvernanții se vor decide, într-un final, pe cine să numească. În ultima perioadă, pe scena politică vâlceană s-au vehiculat mai multe nume, însă toate s-au dovedit a fi zvonuri false.