10 septembrie 2020

NEWS ALERT. Şi înlocuitorul prefectului de Vâlcea are coronavirus. Haos la Prefectură!

Încă patru persoane din Prefectura Vâlcea au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Cel mai grav este faptul că printre acestea se regăseşte şi Eugenia Stîngă, șeful Serviciului Financiar, Contabilitate, Resurse Umane și Administrativ, cea care îndeplinea, prin delegare, atribuţiile de prefect pe perioada în care Sebastian Fîrtat se află în concediu medical. Reamintim că, în data de 3 septembrie 2020, prefectul de Vâlcea a fost testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.  

Aşadar, în aceste momente, la Prefectura Vâlcea este un adevărat haos. Efectiv nu există un om la conducerea acestei importante instituţii care să coordoneze toate acţiunile privind pandemia, dar şi organizarea alegerilor locale de la sfârşitul acestei luni. Deşi s-a anunţat că, în următoarea ședință a Guvernului, va fi numit și un subprefect pentru județul Vâlcea, care va prelua atribuțiile prefectului până la revenirea acestuia la serviciu, ei bine nici până la această oră nu s-a întâmplat acest lucru. Potrivit unor surse, liberalii vâlceni nu au reuşit să găsească un om care să se potrivească postului de subprefect.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like