Două locuințe de pe strada Nicolae Bălcescu din stațiunea Călimănești – Căciulata au luat fic în această dimineață de sâmbătă, 4 ianuarie 2020z Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost anunțați în jurul orei 4.21, ei luptându-se cu flăcările mai bine de trei ore.
“In momentul sosirii echipajelor la locul interventiei, incendiu se manifesta generalizat la nivelul acoperișului celor două imobile. Pentru stingere s-a acționat cu doua echipaje de stingere si o ambulanță SMURD de la GI Rm Valcea, plus inca o autospecială de stingere aparținând SVSU Calimanesti.
Au fost afectate acoperișurile a doua locuințe cu o suprafata cumulata de aproximativ 60 mp. Fata de fortele initiale a mai fost trimisa o autospeciala de stingere cu apa si spuma, o ambulanta SAJ si un APIC.
Incendiul a fost lichidat in jurul ore 07.30, suprafata totala afectata a celor doua acoperisuri fiind de aproximativ 250 mp. Cercetarile preliminare efectuate la fata locului arata ca incendiul s-ar fi declansat in urma folosirii sistemului de incalzire avand cosul de evacuare a fumului defect. Astfel, scanteile rezultate au dus la aprinderea structurii din lemn, iar invelitoarea din imitatie tigla de plastic a dus la propagarea cu repeziciune a incendiului.
Proprietara gospodariei de la care a pornit incendiul a suferit un atac de panica aceasta primind ingrijiri medicale la fata locului de la paramedicii SMURD si personalul de la ambulanta. Ulterior femeia a refuzat transportul la spital.
Cele doua locuinte erau amplasate lipite una fata de cealalta, acest lucru favorizand de asemenea extinderea incendiului” – precizează ISU Vâlcea.