Să cumperi o casă sau un apartament nu este deloc simplu. Decizia este una grea și trebuie cântărită îndelung. Pentru că prețul imobiliarelor a crescut mult în ultimii ani, iar investiția este una destul de serioasă din punct de vedere financiar. În funcție de orașul sau comuna unde vrei să achiziționezi un imobil, prețurile variază. Ar fi indicat să întocmești o listă cu avantaje și dezavantaje pentru a alege ceva potrivit, în funcție de nevoile tale, dar și de buget.
Trebuie, însă, să acorzi atenție mai multor aspecte, pentru a nu fi dezamăgit după câteva săptămâni sau luni de la semnarea contractului. Și mai ales, pentru a nu avea parte de o înșelăciune imobiliară!
Iată la ce trebuie să fii atent ÎNAINTE să cumperi o casă sau un apartament:
Locuință nouă sau vecheEste destul de greu să alegi între un imobil nou și unul vechi. Mai ales că apartamentele noi au avut destul de multe probleme în ultimii ani, cum ar fi tavanele căzute, lipsa gazului sau a curentului, străzile neasfaltate etc. Cele vechi au mereu țevi care se sparg, arată învechit și sunt compartimentate fără a avea open space-uri.
Un apartament într-o clădire construită recent are avantajul faptului că poate fi amenajat după bunul tău plac, adică vei alege gresia, parchetul, faianța etc. Dezvoltatorii imobiliari alocă un buget, iar dacă cerințele tale îl depășesc, plătești doar diferența. Poți alege, de exemplu, o ușă cu toc ascuns, care este foarte elegantă sau una pe care se poate aplica tapet. Dă click pe acest link pentru a vedea posibilități de amenajare într-un stil modern și elegant. Un apartament vechi îl poți renova, dar vei avea nevoie de o investiție majoră, timp și nervi tari. Avantajul este că există șanse să îl cumperi mai ieftin și într-o zonă bună. Specialiștii imobiliari spun că 60% dintre români preferă, totuși, să achiziționeze locuințe în clădiri noi. Asta, deși prețul apartamentelor vechi este de cele mai multe ori mai mic.
Să aibă toate avizele legale
Este esențial să cumperi un imobil construit legal, care să nu aibă probleme din punct de vedere juridic. Mulți români sunt în procese lungi cu dezvoltatorii imobiliari pentru că nu au acordat atenție procedurilor legale. S-au trezit cu banii dați și fără casă. Uite la ce trebuie să fii atent pentru a nu avea parte de o “‘țeapă imobiliară”:
● Pământul pe care este construit imobilul trebuie să aparțină dezvoltatorului și să nu fie într-un litigiu. Altfel riști ca proprietarul să ceară dreptul de folosi terenul, iar, în instanță, se poate ajunge chiar la demolarea întregii clădiri.
● Planul de construcție avizat trebuie să fie respectat. Dacă în acte e trecut un imobil cu 4 etaje, dar, în realitate, are 5 etaje, pot apărea probleme legale, mai ales dacă ai plătit un avans înainte de recepția finală.
● Să fie trecut în acte ca spațiu de locuit. Te poți trezi că stai în garaj, cel puțin în acte, iar, din punct de vedere legal, nu poți avea domiciliul acolo.
● Să nu fie deja vândut sau reținut. Acest lucru se verifică, de obicei, de către notar, dar ar fi indicat să te asiguri și tu prin consultarea extrasului de cartea funciară.
● Dezvoltatorul imobiliar să nu fie în procedură de faliment sau executare silită, pentru că te poți trezi cu avansul dat și cu apartamentul luat de bancă sau de alți creditori.
Totodată, ai grijă să citești foarte bine contractul de vânzare-cumpărare și să te asiguri că toate actele necesare acestui pas sunt în regulă.
Locația este un criteriu extrem de important, deoarece dictează prețul locuinței. Însă nu ar trebui să te gândești doar la bani. Totul ține de necesitățile tale. Dacă vrei să stai în oraș și nu ai mașină, o locuință aproape de mijloacele de transport în comun îți va oferi o mobilitate sporită. O casă la marginea orașului, într-o comună apropiată, poate avea un preț foarte bun. Vei fi departe de forfota orașului, îți poți amenaja și o grădină, dar trebuie să fii dispus să faci naveta. Verifică bine locația înainte de a cumpăra, iar dacă ceva ți se pare prea bun pentru a fi adevărat, s-ar putea să ai dreptate. Ai grijă să nu fie un sol cu probleme (apă, alunecări de teren) și să fie departe de groapa de gunoi a orașului.
Așadar, dacă vrei să te muți la casa ta, trebuie să ai răbdare și să verifici bine pe ce dai banii. Vezi mai multe locuințe și gândește-te bine înainte de a semna vreun act!
sursa foto: shutterstock.com
℗Articol publicitar