Anul trecut, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea a primit spre verificare nu mai puţin de 246 de petiţii, în care erau evidenţiate presupuse abateri ale poliţiştilor vâlceni. Ei bine, din toate acestea, şefii Poliţiei Vâlcea au luat măsuri doar în patru cazuri, cazuri în care au fost aplicate sancţiuni disciplinare cu caracter administrativ. O sancţiune a luat-o agenta de la Pietrari, căreia hoţii i-au furat pistolul din dotare şi muniţia aferentă, armament ce nu a fost găsit nici până în ziua de azi. Alte două sancţiuni au fost date unor poliţişti care au avut un schimb de replici pe Facebook, replicile având un vădit caracter politic, iar cea de-a treia sancţiune disciplinară a dată unui agent care a avariat o autospecială de poliţie.
Pe lângă toate acestea, pe adresa IPJ Vâlcea au ajuns şi 29 de sesizări penale împotriva unor poliţişti, toate fiind înaintate către Parchetul Vâlcea.