Percheziţii în Vâlcea, Olt şi Argeş în această dimineaţă de joi, 22 iunie 2017. Dosarul este instrumenat de IPJ Olt, iar vizate sunt administratorii unor firme de construcţii care ar fi cauzat un prejudiciu statului de 2,4 milioane lei, prin evaziune fiscală. Cinci persoane care sunt bănuite în dosar au fost ridicate şi duse la audieri.
„În această dimineață, 32 de poliţişti de investigare a criminalității economice și de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt efectuează 9 percheziţii domiciliare, în județele Olt, Argeș și Vâlcea, în două dosare penale, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
În urma percheziţiilor, vor fi ridicate documente de evidență contabilă, în vederea probării activităţii infracţionale.
De asemenea, 5 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
În fapt, acestea sunt bănuite că, în perioada 2011 – 2016, în calitate de administratori a două societăți comerciale din domeniul construcțiilor, cu sediul în municipiul Slatina și în orașul Scornicești, ar fi înregistrat în evidența contabilă cheltuieli care au la bază operațiuni fictive.
În activitatea infracțională, aceștia s-ar fi folosit de 20 de firme de tip fantomă, creând un circuit tip suveică, și nu ar fi evidențiat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obţinute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a T.V.A. și a impozitului pe profit.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de aproximativ 2.400.000 de lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit” – precizează IGPR.