Conducerea CAS Vâlcea ne informează că, potrivit unei propuneri legislative aflată pe site-ul CNAS, secțiunea Transparență decizională, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care intră în vigoare Legea bugetului de stat pentru anul 2023, persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat, beneficiază de pachetul minimal de servicii, pachet de servicii mult mai extins față de cel actual. Există însă și o condiție, aceea ca persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat şi care nu sunt înscrise pe lista unui medic de familie să se înscrie pe lista unui medic de familie, iar persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat şi care sunt înscrise pe lista unui medic de familie să se reînscrie pe lista aceluiaşi medic de familie sau a unui alt medic de familie, în mod liber ales.
Pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară (servicii medicale furnizate de către medici de familie) va cuprinde, potrivit propunerii legislative, următoarele tipuri de servicii medicale acordate de către medicul de familie pe lista căruia persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat urmează a se înscrie sau, după caz, reînscrie:
- servicii medicale curative;
- servicii medicale de prevenţie şi profilactice;
- servicii medicale la domiciliu;
- servicii diagnostice şi terapeutice;
- activităţi de suport;
- servicii de administrare de medicamente.
“Recomandăm tuturor persoanelor care acum nu se află înscrise pe lista de capitație a unui medic de familie aflat în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate să opteze pentru un medic de familie, liber ales, condiție necesară pentru a beneficia, în viitor, de serviciile medicale din pachetul minimal oferite de către medicul de familie respectiv. Tot ce trebuie să facă este să meargă la medicul ales și să depună o cerere de luare în evidență, formular disponibil la cabinetul medicului”, ne-a precizat directorul general al instituției, Alin Voiculeț.