O ultimă statistică a DSP Vâlcea arată că, de la izbucnirea pandemiei și până acum, în județul nostru au fost efectuate 2.003 de teste. Dintre acestea 689 de teste au fost făcute personalului din centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice din județ. “Aceste testări pentru angajații centrelor pentru vârstnici au început încă de luna trecută și, potrivit recomandărilor de prioritizare a testării pentru COVID -19 elaborate de INSP-CNSCBT, se vor face de două ori pe lună” – precizează DSP Vâlcea.
Azi, 12 mai 2020, situația epidemiologică de la nivelul județului Vâlcea se prezintă în felul următor:
– 259 persoane aflate în carantină instituționalizată;
– 102 persoane aflate în izolare și monitorizare medicală la domiciliu, până în prezent acestea neprezentând simptome specifice infecției cu COVID -19.
– 26 de cazuri de persoane confirmate cu noul coronavirsul, dintre care 16 declarate vindecate și externate si două decedate. Din cele 26 de cazuri confirmate, 25 au fost diagnosticate în județul Vâlcea, iar un caz a fost diagnosticat într-o unitate sanitară din alt județ unde este în prezent internat.