Râmnicenii au scăpat de celebra poliţistă rutieră Nicoleta Păun, alias „Betty” – aşa cum este ea cunoscută de toţi şoferii din Vâlcea, ea fiind detaşată la Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Vâlcea. Mai precis, agenta nu-şi va mai desfăşura activitatea pe străzile din municipiul Râmnicu Vâlcea, ci acum îi va „articula” pe conducătorii auto care circulă pe drumurile naţionale sau judeţene. Acesta nu-i un lucru rău neapărat, pentru că profesional nu prea ai ce să-i reproşezi Nicoletei Păun, fiind unul dintre cei mai de temut poliţişti rutieri şi unul dintre cei mai activi.
Problema este alta însă şi anume că este o persoană conflictuală. Mulţi dintre colegii ei de la Biroul Rutier Râmnicu Vâlcea s-au plâns de comportamentul agentei Nicoleta Păun, iar detaşarea pentru următoarele 6 luni la SPR Vâlcea este şi o consecinţă a faptului că ea a fost implicată, din nou, într-un scandal.
Conflictul a avut loc în sediul Biroului Rutier, în data de 27 februarie 2018, atunci când poliţista Păun s-a luat la harţă cu o colegă de serviciu, care, culmea, îi era şi şefă pe linie de serviciu. Din păcate nu putem reda invectivele adresate de Nicoleta Păun colegei sale, nefiind nici cazul şi nici locul potrivit. Cert este că după acest conflict, mare parte din poliţiştii de circulaţie de la Biroul Rutier au solicitat luarea unor măsuri de către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. De asemenea, pe surse am aflat că şefii ei ar fi solicitat ridicarea armamentului şi reevaluarea psihologică.
Conflictul a fost confirmat şi de conducerea IPJ Vâlcea, iar ca urmare, aşa cum spuneam, agenta de poliţie Nicoleta Păun a fost detaşată, cu acordul ei, pentru 6 luni la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea, acolo unde îşi va desfăşura activitatea sub comanda comisarului Florian Ioniţă.