Bătrânii de la Centrul Scundu au primit azi, 20 decembrie 2018, o vizită surpriză. Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, a mers acolo pentru a le spune o vorbă bună și a le dărui cadouri cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.
Emoționați și cu lacrimi în ochi, bătrânii s-au bucurat de fiecare moment alături de prefect. Mulți dintre vârstnici au ajuns în centru din cauza sănătății șubrezite sau pentru că nu mai au nicio rudă în viață, iar pentru a le alina suferința și a le aduce zâmbetul pe buze, prefectul Marin a stat de vorbă cu ei și le-a împărțit cadouri.
„În aceasta dimineața, însoțit de doamna Magda Vasilache – director executiv al Casei de Pensii Vâlcea, Daniel Diaconu – consilier superior în cadrul CAS Vâlcea și Laurentiu Papa – șef serviciu Institutia Prefectului ne-am deplasat la Centrul de bătrâni Scundu. Aici, în prezența domnului primar Dumitru Blejan am oferit pachete, la apropiata sarbatoare a Nașterii Domnului, celor 30 de bătrâni aflați în centru. Mulțumesc si domnului inspector sef al ITM Vâlcea, Ion Tanasoiu pentru sprijinul acordat la realizarea acțiunii!” – susține prefectul Florian Marin.