6 martie 2020

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea: „Îmi doresc ca angajaţii USG să revină la lucru!”

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunţă că CET Govora a făcut un prim pas pentru a relua colaborarea cu patronatul polonez de la USG. Rădulescu speră astfel ca angajaţii Sodei să revină la locurile de muncă, iar pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea să se reia activitatea la această companie importantă.

„CET Govora a ofertat CIECH SODA România în ceea ce privește cantitatea de abur pe toate nivelurile de presiune, pentru perioada aprilie 2020-martie 2021.

Astfel societatea CET Govora SA, a ofertat în condițiile menționate un preț pentru furnizarea aburului industrial de 139,2 lei/Gcal, fară a fi inclusă și componenta CO2.
Această ofertă vine în urma unei analize detaliate ale tuturor elementelor de cost, corelate cu datele actuale privind producția proprie de cărbune, contractele încheiate, ofertele de cărbune și gaz care sunt pe piață” – precizează preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like