Vrei să fi pregătit pentru cazuri de urgenţă? Ei bine, paramedicii de la SMURD oferă cursuri gratuite de prim ajutor în Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre un proiect al Fundaţiei pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi finanţat cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România. Caravana “Fii pregătit!” ajunge şi la Rm. Vâlcea în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2016 şi va fi amplasată, între orele 09.00 – 17.00, în parcările: mall-ului din centru (intersecția Calea lui Traian cu Splaiul Independentei, River Plaza Mall – in data 24.11.2016) şi Supermarketului de pe Strada Gib Mihăescu nr. 10 (Kaufland – 25.11.2016).
„Timp de două zile, personalul Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,General Magheru” al Județului Vâlcea va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundații, incendii, precum și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților” – au anunţat cei de la SMURD.