Noaptea trecută, în jurul orei 02.30, un incendiu a izbucnit la casă de locuit de pe strada Râureni, din Râmnicu Vâlcea, un tânăr fiind rănit şi transportat la spital. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea pentru stingerea incendiului izbucnit la casa de locuit a lui M.F.
Flăcările s-au declanșat la nivelul acoperișului construit din lemn, cu învelitoare din tiglă și s-au manifestat pe o suprafață de cca 70 mp. De asemenea, s-au degradat: țigla pe o suprafaţă de 100 mp. tavanul pe o suprafaţă de circa 30 mp, cinci ferestre, de termopan. Prin intervenția promptă a pompierilor s-a reușit salvarea locuinței și a unei anexe. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în apropiere.
În incendiu, fiul proprietarului, în vârstă de 26 de ani, a suferit leziuni la piciorul drept acesta fiind transportat la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale.
Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma neizolării corespunzătoare a coșului pentru evacuarea fumului față de materialele combustibile din componența acoperișului.