3 mai 2020

RÂMNICU VÂLCEA. Târgul Râureni, înschis temporar de Protecţia Consumatorului

UPDATE: Trebuie menționat că problemele din Târgul Râureni au fost remediate, astfel încât târgul a fost redeschis între timp. Piețele din municipiu sunt, de asemenea, deschise.

Zilele trecute, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au luat decizia de a închide temporar Târgul Râureni din municipiul Râmnicu Vâlcea. Asta după ce, în urma unui control, au fost găsite mai multe nereguli. În primul rând, în târg nu erau luate măsurile privind evitarea aglomerării de persoane, nu erau traseele bine definite și nu erau expuse panourile informative la loc vizibil, cu informații utile pentru vînzători și cumpărători. Așadar, administratorii târgului nu luaseră măsurile necesare pentru evitarea răspândirii noului coronavirus.

„Au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislaţiei în vigoare, proprie domeniului, cât şi prevederilor Ordonanţelor militare adoptate, motiv pentru care, reprezentanţii ANPC au dispus măsura opririi temporare a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a Târgului Râureni, din Râmnicu Vâlcea, operatorului economic care o are administrare fiindu-i aplicată şi o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020 (nu au fost implementate măsurile de distanţare socială, culoarele dintre tarabe neavând lăţimea prevăzută de aceasta, nu au fost asigurate marcajele de ghidaj necesare distanţării sociale, precum şi substanţe dezinfectante, în incinta pieţei, pentru consumatori şi comercianţi)” – precizează inspectorii ANPC.

De asemenea, în urma verificărilor agenţilor economici care comercializau diverse produse alimentare, în piaţă, doi dintre aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de 9.000 lei, pentru nerespectarea condiţiilor de depozitare impuse de producător pentru produsele alimentare, dispunându-se, totodată şi măsura complemetară de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme.

You May Also Like