17 aprilie 2018

RAZII pe linie ECONOMICĂ în judeţul VÂLCEA

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat o serie de acţiuni pe raza judeţului Vâlcea, având scopul de a verifica legalitatea activităţilor de comerţ.

Astfel, polițiștii au verificat 9 operatori economici, aplicând 7 sancțiuni contravenționale pentru activități de comerț ilicit, respectiv 6 sancţiuni aplicate la Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi o sancţiune aplicată în baza O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal. Valoarea sancțiunilor se ridică la 44.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au confiscat produse alimentare având termenul de valabilitate expirat în valoare de 2.500 lei, respectiv la una dintre societățile comerciale verificate din municipiul Drăgășani au fost găsite peste 200 de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat.

 

You May Also Like