14 martie 2019

Restricții de circulație pe DN 7, în județul Vâlcea. Vezi unde!

Lucrări în forță pe DN 7, pe raza județului Vâlcea. Profitând de vremea bună, conducerea Secției de Drumuri Naționale (SDN) Vâlcea a dat startul la asfaltări, montări de parapet, dar și la curățări de șanțuri și schimbări de borduri. Mare parte din aceste lucrări se desfășoară pe Valea Oltului, însă se lucrează și pe o porțiune la Milcoiu.

Tocmai de aceea, Poliția Rutieră Vâlcea avertiează că pe DN 7 sunt instituite restricții temporare de circulație. Iată unde se lucrează:
– DN 7 KM 207 + 900 – km 208 + 050, pe raza localității Brezoi, se circulă alternativ pe 1/2 din drum, traficul fiind dirijat prin semafoare. Aici, SDN Vâlcea lucrează la refacerea bordurilor.
– DN 7 KM 226+ 600 – km 227 +300, la Câineni, se circulă alternativ pe 1/2 din drum, circulația fiind dirijată de piloți de circulație. Se lucrează la montare de parapet metalic.
– DN 7 KM 233 +000 – km 234+000, tot pe raza localității Câineni, se circulă alternativ pe 1/2 din cale, dirijaea fiind făcută de piloți de circulație. Se lucrează la reparații asfaltice.
– DN 7 KM 159+800 – km 160 +100, pe Dealul Negru, la Milcoiu, se circula pe 2 din 3 benzi, traficul fiind dirijat de piloti. Se lucrează la reparare parapet .

You May Also Like