Comisia Naţională pentru Economie, Mediu de Afaceri, Energie şi Turism a Partidului Naţional Liberal a organizat recent, o dezbatere cu tema „Provocări şi soluţii pentru turismul vâlcean”.
Operatori economici, agenţii, centre de informare turistică, primari, reprezentanţi ai Episcopiei şi instituţii de interes în domeniu, au participat la Călimăneşti pentru a dialoga pe marginea unei strategii – propunere pentru turismul vâlcean. Întâlnirea a fost iniţiată şi moderată de senatorul vâlcean Romulus Bulacu, preşedinte al comisiei naţionale.
„Poate că turismul nu cunoaşte o dezvoltare corectă din cauza unei infrastructuri precare sau lipsei autostrăzilor, a unui personal prost plătit sau de negăsit. Cred că problema noastră cea mai mare, ca ţară, este lipsa imaginaţiei, pentru că avem, dar nu ştim ce să facem să exploatăm potenţialul. Ţări mai mici decât România, cu un relief mult mai sărac sau cu o ofertă mai puţin atractivă, atrag de 5-6 ori mai mulţi turişti străini decât noi. Am ales judeţul nostru ca loc al desfăşurării acestei şedinţe pentru că Vâlcea este un exemplu elocvent la acest capitol. Deşi este o destinaţie pentru patru anotimpuri, cu ofertă bogată, încă are multe necunoscute în ceea ce priveşte atragerea turiştilor. Am avut prezentă o delegaţie importantă din ţară, cu specialişti din turism, care au detaliat posibilităţi de exploatare ale potenţialului autohton, direcţiile de dezvoltare care atrag cei mai mulţi turişti şi oportunităţile transformărilor digitale. Prin această întâlnire am reuşit să creăm punţi de comunicare, dar mai ales de încredere, între cei care pot sprijini sau pot veni cu o experienţă utilă şi cei care activează în turismul vâlcean. Consider că dialogul este esenţial în orice domeniu. Împreună am decis ca astfel de întâlniri să le desfăşurăm conform unui calendar, mai ales că în scurt timp va intra în dezbatere şi noua Lege a turismului, iar Vâlcea trebuie să aibă un cuvânt de spus”, a afirmat senatorul Romulus Bulacu.