Țara Loviștei este o minunăție a naturii, localizată între Munții Făgărașului la nord-est, Munții Lotrului la vest, fiind străbătută, de la nord la sud, de Olt, și care se îmbrățișează la Brezoi cu Lotrul și ale căror văi, precum două surori siameze, se unesc printr-un cordon ombilical, alcătuind un tot unitar, apărate înspre sud de Munții Coziei, cu Kogaionul sfânt al dacilor și protejați de zeul nemuritor, Zamolxis.
Acestei țări, a Loviștei, i-a făcut Dumnezeu un ,,cuib” nemaiîntâlnit nicăieri sub formă de covată, ale cărui laturi de 20 de km, așezate la poalele munților, loc de sălășuire a dacilor, plin de viață, unde ei aveau la îndemână, pentru hrana lor, atât munca agricolă pentru creșterea vitelor, cailor și oieritul, cât și mult pește și animale de vânat. Totodată, în Țara Loviștei găsim drumul ,,Calea Mare”, mijloc de comunicare între dacii de pretutindeni, trecând dealul Sălătrucului, spre Argeș sau Pasul de la Turnu Roșu spre Transilvania. Pe parcursul timpurilor, această cale a fost folosită de multe popoare barbare, care, în drumul lor spre Europa Occidentală, au conviețuit cu populația locală, lăsând și ei o parte din sămânța lor pe aici.
Țara Loviștei este cunoscută încă din epoca romană, când ei au găsit aici o populație băștinașă, dovadă fiind Podul de la Câineni, de peste Olt, numit PonsVetus. Dacă romanii i-au spus Podul cel Vechi, înseamnă că el exista dinainte de venirea lor.
De altfel, ei au construit numeroase castre de-a lungul Oltului, ca cetăți de apărare și de legătură cu Imperiul Roman descrise în tabela Peutingeriana, iar, ulterior, fiind cunoscută, de atunci până astăzi, drept ,,Calea Mare din Țara Loviștei”, care făcea legătura între Ardeal și Țara Românească. Așa că azi nu ne mai mirăm, când găsim în acte că, în 1233, regele Bella al IV-lea a dăruit lui Conrad de Tălmaciu, Loviștea pe care o așează la nord de Lotru, având legătura cu Almașul, spre folosința lui. Renumitul istoric Ion Conea lămurește problema spunând că interpretarea corectă este că, de fapt, a primit întreaga Țară a Loviștei.
Această lucrare arată că zona a fost locuită în permanență, iar legătura între suzeranul maghiar și vasalul argeșean era folosită pe acest drum al Loviștei. În afară de acest drum, între românii din Transilvania și Țara Românească erau multiple drumuri, poteci, în munți, pe care le știau și autoritățile, după cum arată și harta colonelului Begeanu.
De la romanii din secolul II și până astăzi, Țara Loviștei și a Lotrului au fost cartografiate și ele se găsesc în diverse capitale ale lumii (Viena, Paris, Budapesta). După anul 1716 ing. Schwantz – constructorul Carolinei, a pus în evidență importanța zonei pentru toate neamurile care ne-au călcat țara și a alcătuit și el o hartă, privind Țara Loviștei.
Aceasta arată că zona a fost locuită în permanență, iar legătura între Ardeal și Argeș, adică între suveranul maghiar și vasalul argeșean, era făcută pe acest drum, ,,Calea Mare” din Țara Loviștei. Documentele ulterioare actului din 1394 (,,leat 6902”) prin care se confirmă locuitorilor din Găujani─Boișoara ,,să le fie lor moșie între Boilea și Săseni și Pietriceaua” . În 1451 (,,leat 6959), confirmă acelorași moșneni, proprietățile între Boilea și Plaiul Mănulesei ce se numește Leu și Stâna Mare și Zănoaga și Prislopu, ce se numește Pietriceaua și Arsurile. Aceste locuri cu denumirile lor (nume de munți și pâraie) se găsesc până azi, ceea ce dovedește că populația din Loviștea s-a perpetuat până azi. Ulterior, găsim multe acte de la cancelariile domnești, prin care se moșteneau sau se vindeau munți și văi, sate, locuitorilor din zonă. Însuși Mircea Alexandru a emis un act, în 1575, cu privire la satul Călinești, ceea ce arată încă o dată, că el cunoștea zona, precum și drumul ce făcea legătura între Curtea de Argeș și Sibiu, drum pe care a circulat și convoiul cu Maciej Stryjkowski.
Din anul 1573 avem un hrisov de la << Io Alexandru v.v., domnul Țării Românești >>, prin care se hotărăște stăpânirea lui Cârstea,Oprea, Popa,Vâlcu cu feciorii lui, lui Tatomir cu fratele său, Ion Gheorghe, și Stoica peste partea lor de moșie, înTopolog.
Drumul Loviștei cel Vechi, în întregul lui, format din două fragmete: unul pe malul Oltului din Transilvania și până la Câineni, și altul prin Loviștea din Câineni și până la Perișani ─ Sălătrucu. Acesta era și un vestit drum de oi; ciobanii, venind din regiunea Sibiului, coborau la Râul Vadului ─ Câineni ─ Boișoul, la Sălătrucu, unde se făcea numărarea oilor și tunsoarea lor, precum și în Titești.Pe aceste locuri erau multe hanuri și locuri de întâlnire ale ciobanilor, un adevărat centru commercial.
Ungurii, coborând pe Valea Oltului, au găsit sate locuite de români, zona fiind bogată în pește și vânat, de unde vine și numele de Loviștea. Această zonă figurează că a fost exploatată de unguri între 1233 – 1311, fapt care l-ar fi determinat și pe Carol Roert de Anjou să vină în Țara Românească și să o recucerească în anul 1330, denotând faptul că el cunoștea zona și căile ei de comunicații.
Drumul Loviștei, cel vechi, în întregul lui, este format din două fragmente: unul, pe malul drept al Oltului venind din Transilvania (prin munții numiți și Alpii Transilvăneni, de unii geografi, ca de ex. Geograful francez Emmanuel Martonne. Recherches sur l’evolution morfologique des Alpes des Transylvanie (Karpates Meridionales), Paris, Editura Delagrave, 1906) și până la Câineni, iar altul, prin Loviștea: din Câineni și până la Perișani Sălătrucu, având două direcții de desfășurare: una, spre Curtea de Argeș și alta, la estul Munților Cozia spre Rm. Vâlcea. Aceste drumuri erau vestite pentru transhumanța oilor de la munte spre văile Dunării și Balcani. Ciobanii, venind din regiunea Sibiului sau Țara Oltului, coborau spre Râul Vadului, Câineni, Titești, Perișani, Sălătrucu.Aici, de-a lungul sutelor de ani se făcea numărarea oilor și tunsoarea lor. Această zonă era un centru de comerț și de legătură între locuitorii de o parte și de alta a Carpaților, munții constituind casa românilor și perpetuarea lor în timp și spațiu de-a lungul vitregiilor vremii față de popoarele barbare care ne-au călcat zona.
Învățătorul Florea Vlădescu, în ,,Monografia comunei Titești”, Editura Proșcoala, 2013, a scris: ,,Pe traseul cel vechi, drumul cel mare al Țării Loviștei, a existat un han cu o cârciumă, pe timpuri, în punctul numit ,,La Frumușelu”, pe malul drept al Văii Barbului, astăzi proprietatea moștenitorilor lui Ioniță P. Rouă. Pe marginea stângă a acestui drum, există, în punctul numit ,,Gruiul Plăcintei”, o piatră mare, cu înscrisuri, pe unde s-au efectuat săpături, dar rezultatul nu a fost publicat până în prezent. Pe parcurs, această piatră a marcat hotarul dintre moșnenii din satele Cucoieni și Titeșteni, presupunându-se că aceste însemne reprezintă marcajul dintre cele două sate megieșe”.
În Țara Loviștei s-au găsit unelte din acea perioadă în Boișoara, la cula lui Duroi, la Găujani, Câinenii Mici, Titești, la confluenta pârâurilor Valea Seacă și Valea Titeștilor, fragmente de ceramică din cultura Coțofeni – Ciunget. La Găujani s-a descoperit un topor de aramă cu gaură transversală de înmănușare aparținând culturii Glina. În fosta zonă a așezământului Coziei Vechi, când s-a făcut strămutarea bisericii, muncitorii au găsit relicve din epoca neolitică, dovadă că dacii noștri locuiau aici.
Ciocanul de piatră găsit acolo este dovada grăitoare a acestui lucru.
La Valea lui Stan (Brezoi) s-a găsit o necropolă cu mormânt de incinerare în cutii și ciste de piatră. La Racovița, pe malurile Oltului, unde romanii și-au clădit forturi de apărare, trei la număr, așezate pe marginea drumului modern ce face legătura între Turnu Roșu și Arutela, săpând în stâncă. Pe Olt în jos și mai departe spre Dunăre în Balcani.
Romanii au făcut acest castru nu de dragul dacilor ci din dorința de îmbogățire cu aurul acestora și a bogățiilor pământului (aur, sare) ale pădurilor și apelor.
În lucrarea „Loviștea în date”, scrisă de pr. Nicolae Moga în 2011, autorul scrie:
„La Valea lui Stan (Brezoi) s-a descoperit o monedă de aur cu efigia regelui Coson care se află la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj.
În anul 87 d. Hr. a avut loc bătălia din Loviștea în care dacii conduși de Decebal obțin o victorie împotriva romanilor, căzând victimă Cornelius Fuscus, ulterior trecând armata lui Traian, care a făcut la Câineni cetatea Arxavia, Strassburg, refăcută de austrieci în 1718.
În această perioadă s-a redactat un document pe pergament.
Tabula Peuteringiană în care sunt amintite locuri din Loviște: Praetorium (Racovița) și Pons Vetus (Câineni) și totodată la Copăceni au mai făcut un turn de apărare „Praetorium II”.
Tot la Racovița scrie pr. Moga Nicolae au fost descoperite monede din perioada lui Constantin cel Mare (306 – 337) – 3 bucăți.
***
Aceste monede ale împăratului Constantin cel Mare prezente în Țara Loviștei arată că existau creștini în zonă și explică azi existența crucii gravate pe lespedea din dealul Cordoaiei – dealul Mlăcii la cca 2 km înspre est pe un vârf de deal, alături de o mână gravată în piatră și cele 12 scuturi scitice, dreptunghiulare, verticale simbolizând legiunea a XII-a Fulminata, 3 dreptunghiuri orizontale simbolizând Cohorta a III-a Scitica (însărcinată cu paza guvernatorului Aquila Fidus) și alte trei simbolizând castrele romane din zonă. Alte șase dreptunghiuri verticale simbolizează Cohorta a VI-a.
***
În Dacia avem si alte mărturii arheologice creștine din această fază de început a creștinismului . La Ampellum, pe un sarcofag păgân, s-a săpat semnul crucii. La Napoca, pe o inscripție păgână, un creștin a săpat tot atunci crucea și literele A-și O. La Albă Iulia, lampa cu cruce creștină datează din veacul IV-V. La Sucidava, la capătul podului lui Constantin cel Mare s-au aflat 3 amfore cu monograma creștină vopsite în roșu, sec IV. (Panaitescu, pag 100. Introducere la Istoria culturii romanesti). Pe teritoriul Daciei au fost creștinați goții. În viața lui Wulfilas se arată că, acest episcop got a predicat și în latinește, pe ambele maluri ale fluviului Dunărea, în sec IV.
Aquila Fidus a avut în subordine arcașii sirieni și palestinieni adepți ai creștinismului.
Această cruce ar fi primul simbol al crucii creștine întâlnit pe teritoriul Daciei îmbinându-se pentru localnici cu credința monoteistă a dacilor în zeul Zalmoxis care după unii ar fi sălășluit în Peștera Regelui (din spatele muntele Cozia și râul Clocotici), peșteră descrisă și de austriacul Michel Schendos.
Michael Schendos spune, în perioada 1717-1720: ,,Puţin după ce am păşit pe măreaţa Cale a lui Traian, mărturie a antichităţii romane, când înaintam cu paşi destul de înceţi chiar la începutul drumului, ni s-a înfăţişat un altar votiv al romanilor ─ săpat în peretele de stânci de pe malul răsăritean al Oltului, în chip mai degrabă de peşteră decât de templu, având în faţa pragului mai multe trepte, iar la picioarele sale un pârâu nesecat, curgând cu îmbelşugare, cu murmurul blâd al apelor ce cad, care inspiră călătorilor un fel de respect religios pentru acest loc atât de vechi”.
Michael Schendos de Van Der Beck (1691-1736), medic trimis de feldmareşalul Stainville, administratorul Olteniei şi al Transilvaniei din partea Austriei, studiază apele termale împreună cu căpitan ing. Friedrich Schwantz, care lucra la harta Olteniei, în 1717.
Referitor la peştera de la Copăceni, autorul descrie zona: ,,Puţin după ce am păşit, măreaţa cale a lui Traian, mărturie a antichităţii romane când înaintau cu paşi destul de înceţi chiar la începutul drumului, mi s-a înfăţişat un alt votiv al romanilor, săpat în peretele de stânci de pe ţărmul răsăritean al Oltului, în chip mai degrabă de peşteri decât de templu. De aici, după ce am urmat mai departe acest drum timp de vreo trei ore, pe ţărmul apusean al aceluiaşi râu Olt, ni s-a arătat o întindere vastă şi foarte netedă, vestită prin băile de spălat aurul din nisip; aur care nu numai că întrece cu mult la o cercetare de apreciere a aurului din Transilvania, întrucât nu este viciat de niciun amestec de argint, dar se mai deosebeşte şi prin mărimea neobişnuită a grăunţelor şi prin cantitate, compensând astfel lipsa de băgare de seamă a unor zlătari nepricepuţi”.
Al însemnatului tău nume cinstitor nu prea mărunt, Michael Schendos de Van Der Beck, doctor în litere, medicină şi filosofie.
Călători străini despre Ţările Române, vol.9, Editura Academiei Române, p. 77-78.
S-au folosit din plin şi de popoarele subjugate pe care le-au adus aici – iberi, palestinieni, sirieni, greci, macedoneni, iliri.
Aici s-au construit la Copăceni (Racoviţa, Praetorium) din ordinul comandantului militar Titus Flavius Contan, procuror al provinciei Dacia Inferior (poate chiar denumirea comunei, Titeşti, vine de la el).
Ajunşi aici, romanii au avut parte de rezistenţa dacilor, implicând şi religia lor. Dacii practicau cultul lui Zalmoxis, aici existând încă din acele timpuri un lăcaş de cult al zeului, săpat în peretele de stâncă de la Copăceni, cunoscut ca „peştera regelui” sau a lui Zalmoxis, în apropiere de muntele Cozia, „muntele Kogaion”.
De acest lucru s-a întrebat şi marele savant A. D. Xenopol la sfârşitul sec. al XIX-lea.
Aceste informații au fost consemnate şi de D. Frunzescu în dicționarul topografic și statistic al României.
Pătrunderea romanilor în Dacia în sec. I-II a adus şi populaţii din Siria și Palestina ce au trăit în perioada de început a creştinismului, religie care s-a impus pe teritoriul Imperiului Roman, devenind oficială sub împăratul Constantin cel Mare şi mama lui, Elena.
În perioada lui Aquila Fidus, care a construit cu arcaşii sirieni castrul de la Arutela şi o parte din castrele de la Racoviţa, Titeşti, adepţii noii religii, mai ales cei sirieni, au răspândit şi în zona Daciei creştinismul, aici găsind un teren fertil datorită credinţei monoteiste a dacilor (Zalmoxis).
La Copăceni (Racoviţa) s-au găsit şi trei monezi cu efigia lui Constantin cel Mare, în apropierea castrului, la circa 2 km spre est pe vârful dealului Cordoaia în anul 2013, după ploi abundente, s-a descoperit o piatră mare de gresie, ce până atunci a fost acoperită cu pământ, cu diametrul de 3,5 m, pe a cărei suprafaţă sunt gravate o cruce şi o mână iar pe circumferinţă sunt săpate 12 dreptunghiuri verticale, 3 orizontale, 3 verticale și alte 6 verticale grupate.
Aspectul acestei formaţiuni este al unei „strachini” iar platoul pe care este gravată mâna, crucea și dreptunghiurile ar simboliza o cruce creştină, făcută de creştini (arcaşii sirieni) menționați în zonă, iar simbolul mâinii fie semnifică puterea Imperiului Roman sau mâna dolcheniană întâlnită și în alte zone din Dacia iar grupul de 12 dreptunghiuri ar simboliza Legiunea a XII-a Fulminata şi Cohorta a III-a Scitica precum şi cele trei castre romane din apropiere dar și Cohorta a VI-a de cavalerie.
Această interpretare a fost făcută și publicată de prof. Voica George şi o consider ca fiind cea mai obiectivă (după cum se observă şi în fotografii) spre deosebire de alte păreri care o consideră o simplă piatră de hotar. Mai degrabă avea un rol mistic-religios, fiind în apropiere de cer, de Dumnezeu.
Este de fapt primul simbol al Crucii Creştine descris pe această zonă. Ulterior, în Ţara Loviştei s-au înmulţit simbolurile creştine ale Crucii odată cu prezenţa în zonă a credicioşilor catolici menționați de regele Bela al IV-lea în 1233, când a donat teritoriul Ţara Loviştei (Terra Loista) cavalerului catolic saxon Conrad.
Iar preotul Dumitru Bălaşa scria despre ele că sunt cruci papistaşe.
Aceste cruci se întâlnesc destul de frecvent în Boişoara, Titeşti, Perişani.
În 1930, pr. Dominic Ionescu, în septembrie, descrie un bolț de piatră, ca un trunchi de piramidă aşezat în Boişoara la poarta săteanului Vasile Văcăruș. Pe cele patru feţe sunt gravate patru cruci de diverse mărimi, însă forma crucilor este cea latină, cruce immsa saucapitata.
Acest model apare frecvent în Țara Loviștei.
Cele două braţe ale „crucișului” sunt egale cu partea de sus a stâlpului iar piciorul de trei ori mai lung.
Braţele merg lărgindu-se de la locul încrucişării spre extremităţi. Tipul acestei cruci este foarte vechi şi spune pr. Dominic Ionescu: „Aceasta m-a făcut să cred că încă de mult de tot când pe plaiul acesta au venit primii creştini, au însemnat bolovanul acesta în forma de trunchi de piramidă pe toate feţele cu câte o cruce semănând cu crucea împăratului Iustin. În forma aceasta regulată nu am întâlnit…”.
Peste o astfel de cruce există înscrisul INTI – Iisus Nazarineanul Ţarul Iudeilor. După aceea în dreptul brațului de sus o cruce mică –arătând că începe scrisul – și: Văimea o [ț] a [în numele Tatălui] iar dincolo de cruce ami (n). În dreptul braţelor Isma, Is apoi dincolo Hs.amin şi al Fiului [ Is. Hs. fiind în afară de formulă] amin. Imediat sub braţe Istago Dha ami [n] – şi al Sfântului Duh amin – iar dedesupt: în anul 7221 Pirmea.
În rândul al cincilea – Eih. ips. rab. Bojia – eu Oprea diacul ot Titeşti.
Deci se poate ca bolovanul să fie însemnat de foarte multă vreme cu cruci [dacă] încă din 1693 diacul Oprea a consemnat această închinăciune.
Faţă de cele consemnate de pr. Dominic Ionescu, azi ştim că există astfel de cruci în satul Pripoare la dl Dobrin Ion, în apropierea castrului din Perişani care după ce a descoperit-o întâmplător a pus-o la adăpost lângă o magazie acoperită care are însă pe ea şi o frumoasă scriere chirilică.
La fel şi în centrul comunei Titeşti începând din vechea așezare a satului din Căşerie la castrul din Titeşti iar în anul 2003 a fost descoperită o altă placă de gresie, înaltă de 1,50m şi lată de 80cm pe care este inserată o frumoasă scriere chirilică pe șase rânduri ce a fost tălmăcită de prof. George Voica.
Această placă, cu Crucea Împ. Iustin pe ea, a fost găsită în 2002, așezată în drumul comunal (drum de piatră), cu fața în jos. Acest monument a fost mutat din Punctul Gruiul Plăcinții, în sec. VI, când s-a construit o biserică în satul Titești, în actuala locație. Sătenii nemaicunoscând înaintașii, au folosit-o pe o placă de gresie peste un șanț.
***
Consider că iniţial această cruce a fost aşezată în „Gruiul Plăcinţii” din „Dosul Dealului”, pe vechiul drum … Loviştei ce făcea legătura între Câineni, Boişoara, Titeşti (castrul roman) şi Dealul Spinului spre Perişani, Sălătrucu, Curtea de Argeş.
De fapt în acest loc se găsesc încă două lespezi mari de piatră cu o înscriere chirilică pe care prof. univ. Damian Bogdan, în 1971, a consemnat-o, publicând-o în revista „Studii Vâlcene”.
În anul 1971, în Revista ,,Studii Vâlcene”, prof. univ. dr. doc. Damian Bogdan a publicat următorul articol:
O veche inscripție slavă
Prof.univ.dr. docent Damian Bogdan
„Ţara Loviştei ascunde încă multe marturii ale trecutului de glorie a poporului român. Prin aşezarea sa, Titeştii pare să fie centrul acestei regiuni de geneză a neamului. La 1 km sud-vest de sat, în punctul ,,Gruiul Plăcintei”, din ,,Dosul Dealului”, s-a descoperit o piatră paralelipipedică de dimensiunile 2m x 1,70m x 0,70m. Pe latura de nord-vest a pietrei este săpată o cruce bizantină cu înălţimea de 40 cm. Pe aceiaşi latură se află şi o inscripţie slavă, dispusă pe trei rânduri. […] Pe primul rând textul are o lungime de 60 de cm, înălțimea literelor variind între 6,50 cm și 8,50 cm cuprinzând un text de 13 litere. Rândul al doilea are lungimea de 68 de cm, înălțimea literelor fiind de 10 cm, însumând un text de 16 litere. Rândul al treilea are lungimea textului de 50 cm, înălțimea literelor variind de 8-9 cm și cuprinde un text de aprox. 12 litere.Cele trei rânduri de text au punctuaţie şi sunt precedate de câte o cruce reprezentând invocaţia simbolică, ceea ce ne determină să credem că este vorba de trei texte deosebite. […] . Textul celor trei rânduri este incizat, adică săpat în interior la o adâncime de 4,50 mm. Faptul că literele sunt incizate este una din dovezile vechimii inscripției. După factura literelor celor trei rânduri din text inscripţia ar putea fi datată prin secolele XIII-XIV, urmând ca studiile ulterioare să confirme sau să infirme această ipoteză iniţială. […]. Analiza textului ne duce la concluzia că el a fost scris de un cărturar al vremii, care cunoștea, așadar, foarte bine limba slavă și grafia chirilică. Deocamdată nu am putut descifra din cele trei rânduri ale inscripției decât rândul al doilea care în traducere românească însemnează: ,,† Iartă-mă Doamne Dumnezeul meu”. Am dat această succintă prezentare, urmând ca, într-un viitor studiu mult mai amănunțit, să dau și traducerea textului celor două rânduri. Primele impresii pe care mi le-am făcut sunt că această descoperire are o mare importanță pentru istoria patriei noastre în perioada începuturilor poporului nostru, atât de puțin cunoscută de specialiști. Descifrarea textelor în întregime şi dublarea acestei munci de serioase cercetări arheologice poate duce la scrierea unor pagini necunoscute din trecutul patriei noastre. În munca mea de peste 40 de ani nu am întâlnit o astfel de inscripție, ceea ce costituie, de asemenea, o deosebită importanță prin mărime și raritate, dacă nu chiar unicitate”.
Prof. D. Bogdan a copiat literă cu literă după această inscripție și a redat-o sub aspectul următor:
Prof. Damian Bogdan, în Revista Studii Vâlcene, 1971. ,,Mulțumesc pe această cale Arhivelor Statului Vâlcea, care ne-au informat despre existența inscripției, și Comitetului Județean PCR Vâlcea, care ne-a sprijint în munca de cercetare”.
Monumente funerare din Titești și interpretarea lor.
De remarcat că pe acest bolovan este inscripționată o cruce de tip Malta, cu laturile de 40 cm.
La 50 m mai jos, se găsește un bolovan mare, cu o cruce malteză, cu extremităţile braţelor lăţite pe care scrie IC, XL, NI, KA.
Acest lucru l-a făcut deoarece această piatră era localizată undeva pe un deal, în aer liber sub niște tufe, suportând, de-a lungul timpului, vitregiile vremurilor, iar scrisul era deteriorat, în bună parte, mai ales ultimul rând.
În anul 2002, pr. Teleabă Mihai, din comuna Titești, în vârstă de 75 de ani, în timp ce amenaja drumul din fața noii biserici, din întâmplare, a descoperit un monument cu o placă de piatră de 1,5m/1m, așezată cu fața în jos, pe drumul de țară. Au încercat să o spargă cu târnăcopul, dar nu au reușit. Când au întors-o, au descoperit o inscripție chirilică, de toată frumusețea. Această piatră se găsește amplasată în fața noii biserici.
În anul 1575 şi călătorul polonez M. Strijkowski a consemnat că a trecut prin Ţara Românească şi a văzut locul unde s-a dat lupta de la Posada dintre Carol Robert de Anjou şi Basarab I, la două zile distanţă de oraşul transilvănean Sibiu iar pe locul bătăliei Basarab a ridicat o biserică și trei stâlpi de piatră. De menționat că la Istanbul unde fusese în misiune diplomatică a întâlnit în locurile istorice multe coloane de marmură cu înscrisuri latine şi greceşti, iar aici, în zona Titeştiului, spune că a văzut alături de o biserică trei stâlpi de piatră.
–
Tragem această concluzie de la înscrisul lui Maciej Stryjkowski care a consemnat:,,Pe locul bătăliei, domnii muntenești zidiră o biserică și ridicară trei stâlpi de piatră, precum văzui eu însumi, în 1574, întorcându-mă din Turcia, dincolo de Târgușorul Gherghița, două zile de drum de la orașul transilvan Sibiu, în munți”.
FRAGMENTU 5.
. . . Carołus Węgierski kroi, gdy bez przyczyny podniósł woyne na Bazarada hospodara Multanskiego, porazon iest fortelem na glowe od Multanow y Wolochow, tak, iz w maley drużynie ledwo sam kroi z pogromu ubiezal do Wegief. Na tym mieyseu gdzie bitwa była hospodarowie Maltańscy mona- ster zmutowali i slupy murowane trzy z kamienia postawili, ktorem ia sam widział roku 1574 z Turek iadac, za Giurgieciem miasteczkom, dwa dni chodu od Sybinova miasta Siedmigrockiego, idąc przez góry ….
Maciej Stryjkowski, atunci când a vizitat Constantinopolul, a notat că ,,a întâlnit multe coloane de marmură cu inscripții latine și grecești vechi legate de istorie”. Așa se explică și aici de ce le numește stâlpi de piatră. În alte locuri legate de istorie și de lupta lui Ștefan cel Mare cu plonezii, notează că ,,pe acele locuri, s-au ridicat cruci de piatră”.
Țara Loviștei este locul unde a avut loc bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, și voievodul Țării Românești, Basarab I, după care Țara Românească și-a căpătat independența.
Bogdan Petriceicu Hașdeu a studiat opera lui Maciej Stryjkowski și a tradus o parte dintre pasajele referitoare la români, cu privire la această călătorie,în cartea ,,Która przed tyanygdy swiatla nie widziala. Kronika Polska, Litewska, Zmódska i wszyszkiey Rusi kijowskiej; Moskiewkiej, Siewerskiej, Volbinskiej,Podolskiej, Podgorskiej, Podlaskie etc. i rozmait przypadko woienne y domowe…” (Cronică acum întâi data la lumină a Poloniei, Litvaniei, Samogoției și a toată Rusia Kieveană, Moskovită, a Sieverului, Voliniei, Podoliei, Podgoriei, Polesiei etc., precum și a diferite întâmplări războinice și casnice), tipărită în Konisgberg, 1582”.
Maciej Stryjkowski (1547-1582) a studiat la Cracovia, Leipzig și Padova. S-a înrolat în armată, unde conducea niște unități militare,având și preocupări literare și istorice, și culegând informații din garnizoana Vitbesc a Lituaniei, din diverse locuri legate de istoria ei, și de prin casteleletimpului. Această pasiune față de istorie a avut-o pe tot timpul vieții, lucru dovedit în călătoria pe care a efectuat-o sub conducerea lui Andrei Taranowski prin Moldova, Țara Românească, Bulgaria, Tracia, Turcia, Dobrogea, Grecia, Asia, Transilvania, în anii 1574-1575. Aceste date referitoare la istoria noastră au fost folosite și de Nicolae Costin. B. P. Hașdeu a publicat fragmentele traduse în ,,Arhiva istorică a României”.
Maciej Stryjkowski a făcut parte din echipa diplomatului Andrei Taranowski, trimiși de seimul polonez la împăratul turcilor de la Constantinopol, Selim al II-lea.
Andrei Taranowski a mai fost la Constantinopol și în anii 1569-1570, 1572, 1574-1575, iar traseul urmat era: Cracovia, Hotin, Iași, Bârlad, Chilia, Tulcea, Babadag spre Constantinopol.
În această călătorie, datorită secetei din vara lui 1574 și a foametei din Moldova și Țara Românească, ei au trecut prin Bucovina spre locurile unde Ștefan cel Mare i-a bătut pe polonezii regelui Albert,la Codrii Cosminului, azi Voloca, la 100 km de Suceava, raionul Adâncata, și pe turci, la Podul Înalt, lângă Vaslui, în anul 1575,unde a fost înmormântat George Koratovici, domnitor moldovean cu origini lituaniene. Delegația a ajuns la Brăila, iar de aici au trecut prin Buzău, Gherghița, București, Giurgiu, Silistra, Adrianopole, Constantinopol.
Sadi Ionescu a încercat să alcătuiască traseul călătoriei, studiind cele scrise de B.P. Hașdeu și concluzionând că, la întoarcere, a folosit același traseu. De aici s-a creat incertitudinea trecerii lui Maciej Stryjkowski prin Țara Loviștei spre Transilvania, principelui Ștefan Bathory, ales în 1571, și care a fost propus de seimul polonez să fie rege al Poloniei. Tronul Poloniei rămăsese vacant,prin plecarea regelui Henric de Valois în Franța, în iunie 1574. Din istorie reiese că, în iulie 1572, regele Poloniei Sigismund August al II-lea a murit,iar seimul polonez l-a ales ca rege al ei pe Henric de Valois (16 mai 1573─12 mai 1574).
Polonezii, când l-au ales ca rege, au avut două obiective, și anume: să se căsătorească cu Anna Jagellova, sora lui Sigismund al II-lea și să ajute Polonia în luptele pe care le avea cu țarul Rusiei, și asistență diplomatică privind Imperiul Otoman.
După moartea regelui Franței, Carol al IX-lea, fratele lui a plecat în Franța, în iunie 1574. Seimul polonez l-a atenționat că va pierde tronul Poloniei, dacă nu se va întoarce până la 12 mai 1575.
În această situație, seimul polonez l-a însărcinat pe diplomatul Andrei Taranowski să meargă la Constantinopol și să trateze cu sultanul Selim al II-lea, care avea trupele la hotarul Poloniei, la Hotin,și care făceau parte din Moldova, privind acceptarea de către turci ca rege al Poloniei pe voievodul Transilvaniei, Ștefan Bathory.
Andrei Taranowskimai fusese la Constantinopol de două ori cu alte misiuni diplomatice, și-l cunoștea pe sultanul Selim al II-lea.
De această dată, el a murit în luna decembrie 1574, iar noul împărat Murad al III-lea i-a primit în audiență în martie 1575.
În acest interval de timp, Maciej Stryjkowski a vizitat insule grecești din Marea Egee avându-l ca ghid pe Krzysztof Dziezek, un polonez trimis de Sigismund August la Constantinopol ca un fel de ambasador, și pe transilvăneanul Aleksandru Kenda, trimis de Ștefan Bathory ca diplomat la Constantinopol. Acesta i-a ajutat și când au fost primiți de Sultanul Murad al III-lea și au încheiat tratativele cu Andrei Taranowski.
Stryjkowski a avut ocazia, în afară de cele menționate mai sus, de a se întâlni cu învățatul transilvănean, binecunoscutul Alexandru Kendi. Acesta a fost în acele timpuri la Stambul ca mesager al lui Ștefan Bathory. Kaspar Bekessy, susținut de către Maximilian, s-a dus la preot după o înțelegere cu Jan Zygmunt Zapolya; înfrânt într-o luptă deschisă cu Bathory, a vrut să îl atragă de partea sa pe sultan și atrimis la Poartă pe Emeryk Antalfi.
***
Alexandru Kendi
,,Și-a început activitatea la cancelaria Transilvăneană în 1565. El a fost trimisul lui Ioan Sigisund Zápolya la împăratul Maximilian I de la 1570 la 1572. Împăratul l-a arestat și a refuzat să se întoarcă pentru un an.
Revenind la domiciliu a devenit un susținător al Prințului Stephen Báthory. A fost trimis la Poarta Otomană în 1572, pe timpul Împ. Selim al II-lea, în timpul revoltelor lui Gáspár Bekes contra lui Ștefan Bathory.
Kendi a fost numit membru al Consiliului regal în 1575. A ținut această poziție până la execuția lui. El a servit ca lord locotenent, (conte) Inner Szolnok județ între 1578 și 1591. De asemenea, el a funcționat ca trezorier împreună cu János Gálffy de la 1578 la 1581. Ștephen Báthory a dizolvat Consiliul celor doisprezece și a înființat un Consiliu Regent cu trei membri în frunte cu Alexandru Kendi, fiind primul președinte datorită faptului că Sigismund Báthory, fiul lui Cristofor Bathory (care a murit), și fiind numit voievodul Transilvaniei care era minor, iar regența era condusă de Sándor Kendi (Alexandru Kendi), numit guvernator împreună cu ginerele său, Farkas Kovacsóczy și Laszlo Sombori, care, de asemenea, era membru al Consiliului regal. El era calvin, avea darul vorbirii și om cu greutate, bogat, cumpatat și bun tată de familie.
***
Maciej Stryjkowski, descriind în cronica lui că Alexandru Kendi le-a favorizat întrevederea cu Murad al III-lea, tot așa se explică și faptul că drumul de întoarcere de la Constantinopol spre Polonia, l-au făcut împreună până în Transilvania, trecând prin Țara Românească a lui Alexandru Mircea, iar din localitatea Bulcerești (Bilciurești), Taranowski a trimis un curier special spre Polonia cu răspunsul de la împărat, iar ei și-au continuat drumul pe traseul Curtea de Argeș Sibiu.
În drumul lor au trecut și prin Țara Loviștei, la Titești, locul în care Carol Robert de Anjou a luat bătaie de la Basarab. Mai departe, ei trecând prin Munții Alpi ai Transilvaniei spre Ardeal, unde probabil Andrei Taranowski și Alexandru Kendi au prezentat Voievodului Ștefan Bathory răspunsul împăratului Constantinopolului, privind acordul dat cu Bathory pentru a fi rege al Poloniei.
Faptul că Alexandru Kendi a fost trimis în 1575 la Constantinopol de către voievodul Ștefan Bathory, arată că Bathory primise informații de la seimul polonez referitoare la alegerea lui ca rege. Pentru acest motiv, transilvăneanul Alexandru Kendi a fost trimis și el pentru aceste tratative.
***
Maciej Stryjkowski, ca istoric, a fost preocupat să viziteze locurile legate de trecutul istoric și de monumentele antice. În Constantinopol, a găsit multe coloanede marmură, morminte cu inscripții în jur, grecești și latine.
Tot aici a fost sprijinit de portughezul Josef Nassy, bun comerciant, un privilegiat al sultanului Selim al II-lea, evreu care s-a căsătorit cu o evreică de aici și a devenit bogat.
De remarcat că Maciej Stryjkowski a descris locurile pe unde a trecut cu evenimente istorice petrecute până atunci, și aici mă refer la Josef Nassy, iar acesta i-a fost ghid și sponsor în călătoriile pe insulele grecești și Constantinopol.
Alexandru Kendi a susținut pledoaria în fața lui Murad, pentru Bathory.
Sultanul Murad al III-lea nu era de acord ca pe tronul Poloniei să fie împăratul Maximilian al II-lea al austriecilor sau țarul Ivan de la Moskova. Ei erau de acord cu Ștefan Barhory. Drumul era greu prin Balcani și cu pericol de jafuri. El nu se plângea de oboseală și dorea să cunoască locurile memorabile istoricești.
,,Zadne atoli znuzenie, zadna obawa nie mogla go odstreczyc od szukania pamiatek hitorycznych; zatrzymywal sic nad miejscem pogrom Karola Wegierskiego ziecia Lokietka, o da dni chodu od Sebinowa, I umyslnie zboczyl z drogi aby widziec miejsce pogrzebu Jerzego Korjatowicza”.
,,S-a oprit deasupra locului pogromului maghiar în lege Charles (Carol Robert de Anjou), două zile de mers pe jos, de la Sibiu.
***
Kendi, nu numai că și-a susținut pledoaria, dar a obținut și susținerea lui Murad pentru Bathory în conducere, cu o strânsă legătură cu regele. În concluzie, s-a apropiat de delegația poloneză și, împreună cu aceștia, a făcut o parte importantă din drumul de întoarcere; Stryjkowski, în discuțiile cu acesta, a trebuit să se agațe de cunoștințele sale referitoare la istoria maghiarilor și, chiar mai târziu, a avut abilitatea de a fi recomandat regelui, pentru că Kendi a fost folosit și pentru cele mai importante treburi în Polonia, chiar s-a aflat în anumite slujbe foarte importante, atunci când Bathory a solicitat coroana pentru el.
Niciun fel de frică și nici oboseala nu l-au putut împiedica să caute locurile pline de amprentele istorice; a ajuns în locul în care s-a desfășurat sângeroasa luptă a regelui ungar Karol (Carol Robert de Anjou), ginerele lui Lokieta, la două zile de mers de Sibiu (Sebinow).
***
Din acest paragraf reiese că a trecut prin Țara Românească pe Calea Loviștei spre Transilvania, amintind în versuri ,,Cu multe atingeri de cer Balcanii au fost trecuți/ Și după înzăpeziții Alpi și Tatra au înfruntat/ Pe înălțimi ce-n fața noastră tot apar/ Cerul înstelat stă lângă noi putând fi atins,/ Dacă o scară se sprijină de el/ (Alpii din descriere sunt Alpp transilvăneni), coroborat cu paragraful care spune că, ,, pe locul bătăliei, domnii muntenești zidiră o bătălie pe locul de piatră, precum văzui eu însumi în 1574, întorcându-mă din Turcia, dincolo de Târgușorul Gherghița, două zile de drum de la orașul transilvan Sibiu în munți”.
Trecând în Transilvania, elogiază și pe regele Matei Corvin, regele curajos. Cronicile ungurești depun mărturie că de obicei la mese, cântăreții și poeții medievali care punctau istoria nobilimii referitor la luptele împotriva turcilor. Versuri în limba magiară declamau pe fundalul unei muzici despre soldații lui plini de virtuți, așteptându-se chiar odele despre unitate și onestitate mai mult decât obișnuitele cântari la o cană de băutură.
,,Sute de meri de două ori pe an fructe dau,
Sute de plugari de două ori pe an recolta primesc,
Ciobanii oile lor în staul iarna nu stau,
Cu multe atingeri de cer Balcanii au fost trecuți,
Și după înzăpeziții Alpi și Tatra au înfruntat
Pe înălțimi ce în fața noastră tot apar,
Cerul înstelat stă lângă noi putând fi atins,
Dacă o scară se sprijină de el,
S-a întâmplat astfel: primul întors să vorbească trebuie,
În hău să privească pe o stâncă stând,
Din cer până în abis trecerea făcând.
Pe zăpezile veșnice au căzut pe rând,
Codrii de carpen și păduri de stejar,
Rostogolindu-se din cer copaci mari accidental
S-au rupt și mulți nechibzuiți au ucis,
De multe ori avalanșele de zăpadă pe călători i-au prins,
De multe ori și noi am fost speriați,
De multe ori mergând cu greu prin zăpada înghețată am asudat,
De multe ori frigul iernii în zăpadă l-am simțit,
Dese ori picioarele mergeau și mâinile frigeau,
Dese ori (creme tare de copac) în sobă a ars,
Și mai apoi noroiul argilos cu greu ardea în sobă
Caii se împleticeau lăsându-ne pe jos,
Și ne-am prelins din munte în munte, și doar nelimitarea ne bucura,
Iar fiecare în bagajul său o butelcă cu vin purta,
Umplându-se de la fiecare din mână în mână butelca se plimba,
Nenumărate pârâuri își croiesc drumuri printre piscuri,
Printre stânci înalte, ca mai apoi să se unească”.
Istoricul Strykowski, călătorind prin Țara Românească: București – Curtea de Argeș – Sibiu – Kracovia , el a trecut prin Țara Loviștei pe locul bătăliei dintre Basarab I și Refele ungar Carol Robert de Anjou, locul numit Posada, la 2 zile de mers pe jos la Sibiu. Aceste versuri ne indică nouă că, după ce a traversat Balcanii, au urmat Alpii Transilvăneni (Munții Făgărașului din zonă) și Munții Tatra. Acest lucru dovedește că a trecut prin Țara Românească și nu este o confabulație, iar cei trei stâlpi de piatră sunt aceste lespezi cu scriere chirilică pe ele. Deducem acest lucru ,tot din descrierile lui, că a văzut la Constantinopol, în locurile istorice, coloane de marmură cu scrieri grecești și latine. Tot din descrierea lui reiese că, Basarab a ridicat o biserică și trei stâlpi de piatră după lupta de la Posada, ceea ce ne face pe noi să comentăm că bolovanul din Titești, descris de unii istorici ca o piatră de hotar este o greșeală, acestea fiind primele monumente istorice cu scriere epigrafică în limba română cu litere chirilice. Totodată, este pentru prima dată când se consemnează Muntenia pe care a stăpânit-o voievodul Seneslau.
Convoiul cu diplomații polonezi, la întoarcere spre Polonia, a plecat din Constantinopol și, la 5 aprilie 1575, a ajuns în București, de unde a trimis o scrisoare cancelarului polon Valentin Debinski, informându-l de greutățile întâmpinate la înapoiere prin Țara Românească. (Călători străini în Țările Române, p. 396).
***
Cu prilejul călătoriei sale la Constantinopol (15741575) întreprinsă pentru a duce tratative de pace cu turcii, Taranowski care era însoțit și de Maciej Stryjkowski, și a trimis din București (Bulcierești, conformdocumentului din arhive) o scrisoare cancelarului polon Valentin Debienski, informându-l de greutățile întâmpinate la înapoierea sa prin Țara Românească, unde domnea o foamete grozavă.
,,De sărbătoarea Paștilor am ajuns la București la palatinul Țării Românești, unde am pătimit mult de foame și de cea mai mare lipsă. În adevăr în acele părți domnește o foamete și lipsă de bucate atât de mare, încât oamenii se omoară între ei pentru o bucățică de pâine. Vitele mor prin tot locul, mie mi-au murit opt vite de tras, iar celelalte schioapătă. Va trebui să zăbovesc opt zile la București, fiind istovit și ostenit de drum, nu vom putea sosi în nici un chip la 12 mai ci la 15 mai.
Din pricina foametei și a frigului prea mare, sătenii și țăranii prind cu mâna cocorii și zburătoarele1.
Scris la București2, la 5 aprilie anul domnului 1575 a mărieie voastre3 credincioasă slugă, Andrei Taranowski” (Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești, vol. 2. Acte și scrisori, 1573-1584. Andrei Vereș, București, Cartea Românească, 1930.)
1 Volveres (volueres).
2 Bulcieresti (Bukeresti).
3 Adresantul era Valentin Debienski, cancelarul Poloniei.
Această locație este așezată pe traseul București – Târgoviște și se numește astăzi Bilciurești.
Menționez acest lucru vizavi de localitatea Gherghița care se găseste pe traseul București – Gherghița – Buzău. Pe acest traseu delegația poloneză a sosit la București.
După ce au plecat de la Constantinopol delegația poloneză a avut un mesaj de la împăratul turcilor, Murat al III-lea, privind Țările Române. Deci, Mircea Alexandru era direct interest în a ajuta delegația poloneză. Traseul prin Țara Românească era la îndemâna voievodului, el cunoscând toată țara, lucru reieșit din actele găsite la cancelarie, privind diverse procese legate de proprietate.
Mircea Alexandru a fost unul din domnitorii Țării Românești cu cele mai multe proprietăți din Evul Mediu (Ion Donat), unele fiind și la Boteni (lângă Titu), Sălcuța, Colentina, Gherghița, Râmnicu Vâlcea, Vieroș. A fost și om de cultură, înființând tipografia de la Plumbuita și Mănăstirea Radu-Vodă. Consider că, la solicitarea lui Maciej Stryjkowski, a ținut să treacă pe la locul bătăliei dintre Carol Robert de Anjou și Basarab I și a transilvăneanului Alexandru Kenda care se întorcea în patrie.,,Zadne atoli znuzenie, zadna obawa nie mogla go odstreczyc od szukania pamiatek hitorycznych; zatrzymywal sic nad miejscem pogrom Karola Wegierskiego ziecia Lokietka, o da dni chodu od Sebinowa , I umyslnie zboczyl z drogi aby widziec miejsce pogrzebu Jerzego Korjatowicza”.
Acest traseu reiese și din faptul că Andrei Taranovski a trimis un curier special către Polonia din localitatea Bulcerești (azi Bilciurești, jud. Dâmbovița), prin Târgoviște, Brașov, Cluj, Polonia, deoarece, în acele timpuri, acest traseu era cel mai frecventat de călătorii care mergeau spre Transilvania și care veneau din Turcia−Giurgiu− București, iar delegația lui Taranowski era formată dintr-un convoide care de circa 15-20 de persoane și care se deplasa mai greu, ținând cont de iarna așezată în zonă în acele momente, iar traseul era mai puțin frecventabil. Tot din datele istorice culese de la Taranovski reiese că datorită primăverii întârziate, iarna descrisă în telegrama din 5 aprilie 1575, nu putea să ajungă la timp pe 12 mai când a fost planificată întâlnirea seimului polonez la Stezka, iar ei trebuiau să le ducă vestea de la împăratul turcilor Murat al III-lea cu privire la acceptarea principelui Ștefan Bathory ca rege al Poloniei.Consider că drumul de întoarcere către Polonia nu s-a făcut pe aceeași cale pe unde au venit (Hotin, Iași, Brăila, Buzău, Gherghița), deoarece în afară de iarna care a fost grea, în anul precedent a fost o secetă cumplită.
***
Datorită faptului că acest drum vechi a fost părăsit de sute de ani, locuitorii comunei nu au dat importanţă acestor ”monumente” decât la sfârşitul sec XX, când l-au invitat pe prof. Damian Bogdan să descifreze scrierea.
Azi această interpretare este foarte valoroasă istoriei Ţării Româneşti şi constituie o verigă lipsă din lanţul istoriei noastre şi poate explica prezenţa sarcofagului îngropat în Biserica Domnească din Curtea de Argeş, descoperit în anul 1920 de prof. Virgil Drăghiceanu şi prof. Nicolae Iorga, sarcofag ce are gravată o cruce de Malta (simbol templier) şi conţine rămăşiţele pământeşti ale unui cavaler cu însemne din dinastia Basarabilor.
În urma interpretării înscrisului de pe bolovanul din Titeşti (punctul „Gruiul Plăcinţii”) reiese că în lupta de la Posada a murit un fiu al lui Basarab, anume Tihomir sau Tugomer, purtător al numelui bunicului, cavaler ce a fost înmormântat în Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Pentru el a ridicat aceste monumente funerare la Titeşti. Sarcofagul frumos decorat cu arborele vieții, o cruce templieră cu 24 de raze, un cerc cu patru triunghiuri echilaterale, care dau 12 puncte ce pot reprezenta cei 12 apostoli, cele 12 triburi ale lui Israel dar și cele 12 zodii.
În Evul Mediu, cavalerii, regii sau papii de la Roma erau înmormântaţi în sarcofage aşezate în biserici pentru a fi văzute şi onorate de popor.
La noi în ţară îl avem pe Iancu de Hunedoara în catedrala din Alba Iulia.
Astfel a fost şi cavalerul de la Argeş înmormântat după luptele de la Posada fiindu-i construit acest sarcofag în biserica veche ce ulterior a fost demolată după 1340 de către Basarab si fiul lui Nicolae Alexandru, cavalerul nostru fiind „mutat” la o adâncime de 1,5m din motive de stat şi religioase.
Ulterior ei au construit actuala biserică domnească şi au înfăptuit aducerea unui mitropolit de la Patriarhia din Constantinopol în anul 1359 (Iachint de la Vicina).
După câte se ştie, în anul 1204, cavalerii cruciaţi au atacat Constantinopolul şi au instalat acolo un stat latin pentru 56 de ani.
În aceste condiţii a trebuit să mute sarcofagul la 1,5m adâncime iar peste el au pus următoarele straturi de moloz şi pământ de la suprafaţă spre adâncime – placă, pardoseală, nisip, pardoseală, cărămizi, mortar, pardoseală, strat de bolovani deasupra capacului sarcofagului, apoi capacul sarcofagului, după care sarcofagul cavalerului iar sub el, pământ – prund de gârlă, temelia.
Logic în orice timp asemenea operă de artă nu era ascunsă decât din motive foarte întemeiate.
Datorită importanţei personajului (prinț mostenitor, Iohannes L., deducem noi), voievodul Basarab la Titești avea acel scris frumos după cum a fost descris de prof. Damian Bogdan.
Părerea mea este că evenimentele de la începutul sec al XIV-lea ţinând de excluderea ordinului cavalerilor templieri de către regele francez Filip cel Frumos şi papa Clement al V-lea şi chiar arderea pe rug a conducătorului acestui ordin (Jaques de Molay, 1314) au dus la destrămarea ordinului. Unii devin ioaniţi, alţii înfiinţează în Portugalia ordinul lui Cristos. O altă parte din cavaleri au fugit în Grecia şi au ajuns chiar şi în Ţara Loviştei, ei găsindu-se în Transilvania la mânăstirea cisterciană de la Cârța sau la Tălmaci, cum a fost scris de preotul protestant Joannis Lebelii în poemul epic De Oppido Thalmus Carmen Historicum.
Referitor la „începuturile scrisului despre Tălmaciu, le-a făcut încă din 1542 preotul sas Joannis Lebelii din Bistriţa care în 1535 a fost numit predicator la Tălmaciu remarcându-se ca un excelent orator şi propovăduitor al ideilor luterane ale lui Martin Luther.
Manuscrisul „De Oppido Thalmus Carmen Historicum”, este un poem în versuri care descrie viaţa târgului Tălmaciu şi care vorbește despre luptele cavalerilor templieri cu hoardele mongole.
Publicat la tipografia Bart în Sibiu, 1779, Muzeul Bruckhental.
Cavalerii templieri au fost răsplătiţi de regele Bela al Ivlea după luptele cu tătarii ei având în apropierea oraşului Tălmaciu propria fortăreaţă.
Pe parcurs însă „după ce s-au dedat în lux și la obiceiuri profane au încetat să-şi mai facă datoria ostăşească pentru regat”.
Au fost alungaţi din lăcaşurile lor și mănăstirile le-au fost peste tot distruse după 1307.
Acest paragraf îl putem lega de îndepartarea cavalerilor templieri din ordinul lui Carol Robert de Anjou şi al regelui Franţei Filip cel Frumos din 1307 – 1314.
Mai reiese din document că în Mohus, Vestha ca şi în Boycza (Veştem, Boiţa şi Mohaci) erau locuite de valahi care au depins de „Spitalul Ordinului Purtătorilor de Cruce şi ai Sfântului Spirit de la Roma, construit în anul 1294 cu consimţământul unanim al judecătorilor, juraţilor și întregii comunităţi sibiene.”
O altă informaţie despre existenţa cavalerilor tempieri în Tălmaciu este furnizată de A. de Gerando, un francez căsătorit cu una din fiicele contelui Teleki, în urma studiilor de istorie făcute la Paris – La Transilvanie et ses habitants, par A. de Gerando, vol I şi II.
Aceste informaţii au fost publicate de dl. Remus Ionel Barna în cartea Reflecţii Templiere în Transilvania.
Aşa se explică și prezenţa multelor cruci apărute în piatră de tip cruce de Malta sau crucea împăratului Iustin în Boişoara, Titești, Perişani.
Prezența crucii tipice de Malta pe lespedea de piatră din Titesti în punctul Gruiul Plăcinții, în faţa celor teri rânduri chirilice interpretate de prof. G. Voica, ca fiind o scriere epigrafică având ca destinatar un personaj important al acelei epoci poate, prinţul moştenitor Tihomir (Tugomer) și pentru a cărei memorie voievodul Basarab a ridicat şi biserică şi teri stqlpi de piatră după cum a scris istoricul polonez M. Strijkowski în 1575 după călatoria lui din Turcia prin Ţara Românească, la două zile de oraşul transilvan Sibiu, în urma luptei de la Posada dintre Carol Robert de Anjou şi Basarab I.
De fapt, este prima scriere epigrafică românească, cu litere chirilice.
După cum se știe, la Biserica Domnească Sf. Nicolae în 1920 în urma studiilor făcute sub pardoseala bisericii s-a găsit un sarcofag la o adâncime de 1,5m, frumos gravat cu simboluri templiere pe capac şi părţile laterale flori de lis iar în capăt avea o cruce de Malta.
În interiorul sarcofagului îşi doarme somnul de veci un cavaler costumat asemănător cavalerilor catolici din Occident, însă avea și însemne ale familiei Basarab.
Azi nu poţi trece cu vederea faptul ca atât pe lespedea din Titești cât şi pe sarcofagul din Biserica Domnească Sf. Nicolae se găseşte gravată o cruce de Malta, simbol al templierilor din acele vremuri, persecutaţi de Carol Robert de Anjou în acele decenii, în prioratul Ungariei și Transilvaniei ascultând de ordinului regelui Filip cel Frumos al Franţei și al papei Clement al V-lea.
În Ţara Loviştei se găsesc multe cruci latine şi cruci de tip maltez, ca cele ale cavalerilor templieri refugiaţi aici după izgonirea lor din Regatul Ungariei şi Transilvania.
Având în vedere acest lucru putem înţelege mai bine o serie de răspunsuri şi interpretări noi privind unele diplome elaborate de Cancelaria regelui Carol Robert de Anjou.
În inscripţia din Titeşti de pe lespede se citeşte două – Maica Precista …. Io Basarab voievodul Munteniei. Acest lucru denotă că Ţara Lovistei aparţinea Ţarii Românesti sub conducerea lui Basarab.
––
Informaţii valoroase despre cavalerii templieri se găsesc în cartea „Reflecții Templiere” a d-lui Ioan Remus Barna din Oradea.
Numai aşa se explică prezenţa multor cruci de Malta sau asemănătoare pe tot cuprinsul Ţării Loviştei şi mai ales în locurile unde au fost castrele romane – Titeşti, Perişani.
Aici s-ar fi putut adăposti și aceşti fugari care aveau ştiinţa războiului, ingineriei, construcţiilor și a artei pe cuprinsul Europei Occidentale, iar la noi, observăm acest lucru după crierea efectuată pe aceste plăci de gresie, o scriere care te impresionează prin frumusețea ei. Spre deosebire de viitorii cioplitori în piatră, cum este Diacu Oprea din Titești, anul 1693, când a scris crucile de la Boișoara (Citat de pr. Dominic Ionescu, 1930).
După cum se ştie, templierii aveau ca patron spiritual pe Maica Domnului şi acest lucru se regăseşte în inscripția de pe bolovanul de la Titeşti prin semnul ca cel D de la Dumnezeu sau al unei inimi aşezate cu baza în jos, iar în interiorul literei, simbolul unui embrion. Acesta este aşezat în faţa simbolurilor Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. La fel şi pe inelele cavalerului de la Curtea de Argeş găsim inscripția „Ave Maria”.
Urmărind conținutul poemului epic de Oppido Thalmus Carmen Historicum de Johann Lebellis, lucrarea scrisă în anul 1542 și publicată de Tipografia Bart din Sibiu în 1779, reiese că, cavalerii templieri au existat în zona Tălmaciului și s-au luptat cu mongolii în 1241. În lucrare se arată că au existat cavaleri templieri la Cârța, Brașov și Cluj, iar după apariția ordinului Papei Clement al V-lea și al regelui Franței Filip al IV-lea de desființare a Ordinului Cavalerilor Templieri, ei au dispărut din zonă și o parte din ei s-au refugiat, spunem noi, și în Țara Loviștei, luând în considerare multiplele cruci latine și Crucea de Malta din Titești. Aceste informații despre cavalerii templieri au fost redate de dl Remus Barna în cartea Reflecții templiere.
CONSTANTIN IONIȚESCU,
Medic oftalmolog
