31 octombrie 2019

Știai asta? Dacă produci energie verde ești scutit de plata impozitulului. Află cum!

Din ce în ce mai mulți români apelează la energia verde, iar, mai nou, sunt și răsplătiți. Conform unui nou proiect, cei care și-au instalat panouri solare nu o să mai plătească taxe precum impozit, TVA sau accize, atâta timp cât nu depășesc 27kW. În același timp, aceștia urmează să fie scutiți chiar și de plată certificatelor verzi, atât pentru consumul propriu, cât și pentru punerea în vânzare a energiei. Practic, singura condiție este ca sursa regenerabilă să nu depășească acea valoare pe loc de consum.

În momentul de față, metodele de iluminare și implicit de încălzire a locuințelor, pe lângă faptul că sunt pe cale de dispariție din cauza suprasolicitării sunt și foarte dăunătoare pentru mediul înconjurător. Chiar și în România începe să își facă apariția acest fenomen, iar fiecare român îşi poate monta pe propria locuinţă câte şi ce modele de panouri solare doreşte.

Energia verde din ce in ce mai populară 

Energia solară este o sursă de energie regenerabilă, care este produsă direct prin intermediul radiațiilor solare și luminii. Cu ajutorul acestui tip de energie, se contribuie la încetinirea fenomenului de încălzire globală. Fiind obținută de diverse modele de panouri solare generează destulă energie electrică și asta fără a produce poluare. 

Statul român le oferă 20 de mii de lei românilor care aleg să își monteze pe case panouri fotovoltaice. Cu ajutorul acestora, vor putea produce curent. Conform unui studiu, pe timp de vară, panourile solare sunt suficiente pentru a alimenta locuința, surplusul ajungând în rețeaua națională. Află mai multe informaţii despre actele necesare. Programul a început încă din luna martie. Există și anume condiții pentru doritori, aceștia trebuie să cetățeni români, să fie proprietari de case la curte și să adauge suma de 2200 de lei pentru achiziționarea panourilor solare. Pe lângă acestea, beneficiarii nu trebuie să aibă datorii la stat și au nevoie de anumite documente care să ateste acest lucru.

Panourile fotovoltaice nu sunt foarte scumpe. Prețul, împreună cu sistemul de prindere, variază în jurul sumei de 600 de lei. Mai scumpe sunt accesoriile sistemului fotovoltaic precum: un invertor, cablurile electrice și panoul electric. Cu ajutorul banilor alocați de către Administrația Fondului de Mediu, îți poți permite să achiziționezi în jur de 15 panouri fotovoltaice.

Panouri solare potrivite pentru locuința ta

Panourile solare se împart în două categorii: termice și fotovoltaice. Pentru a alege cele mai bune și potrivite panouri solare pentru locuința ta, ai nevoie de un minim de cunoștințe în domeniu. Pentru a face alegerea potrivită locuinței, trebuie să ai în vedere următoarele: amplasarea casei, izolație acesteia, suprafața totală a casei și modul de construcție a acesteia. Intră aici pentru a afla mai multe. Pentru încălzirea locuinței, trebuie să ții cont de următoarele lucruri: un singur tub vidat poate să încălzească un singur metru pătrat din casă. Aflând asta, poți calcula singur de câte tuburi ai nevoie pentru a încălzii întreaga casă.

Pentru o funcționare cât mai bună a panourilor solare, acestea trebuie poziționate pe partea de sud-vest a acoperișului. Când vine vorba de montat, trebuie să te lași pe mâna unei echipe de profesioniști, aceștia știu ce au de făcut. Pe lângă acestea, pentru o funcționare cât mai bună, este necesar ca o dată pe an să ungi schimbătoarele de căldură cu o pastă concepută special pentru întreținere. În acest fel, mărești durata de viață a panourilor.

Pentru a vedea dacă panourile solare sunt o alegere bună pentru tine, este necesar să faci o estimare de câte panouri ai nevoie. Cu ajutorul acestora, pe lângă economia pe care o vei face, vei ajuta și natura. Energia solară este non-poluantă, inepuizabilă și gratuit.

sursă foto: shutterstock.com

℗Articol publicitar

You May Also Like