Tragedie în comuna Oteşani, judeţul Vâlcea. Tânăra dată dispărută în data de 11 mai 2020 a fost găsită spânzurată într-o pădure de pe raza localităţii. Denisa Georgiana Unchiaşu, de 15 ani, a avut o adolescenţă zbuciumată. Ea obişnuia să mai plece voluntar de acasă, însă de fiecare dată se întorcea după câteva zile. Ei bine, de data aceasta nu s-a mai întors, ea alegând să-şi pună capăt vieţii după o decepţie în dragoste.
Dispariţia Denisei a fost anunţată de părinţi în data de 11 mai 2020, deşi ea era plecată deja de câteva zile. O echipă complexă a Poliţiei Vâlcea a fost trimisă la faţa locului pentru a o căuta, alături de poliţişti venind pe parcurs şi voluntari, dar şi pompierii care au golit până şi fântânile din comună. Din păcate însă, în data de 16 mai 2020, adolescenta a fost găsită spânzurată de un copac în pădure, ea luându-şi viaţa cu şireturile de la teneşii cu care era încălţată.
În cauză a fost întocmit un dosar penal.