3 decembrie 2016

TRAGEDIE: Corina Popescu, managerul din Vâlcea al World Vision, a MURIT!

 

Echipa World Vision Vâlcea a anunţat cu durere în suflet că managerul zonal Corina Popescu a murit în această dimineaţă de vineri, 2 decembrie 2016, răpusă de o boală cruntă – cancer. Corina Popescu a luptat ani întregi cu această boală cumplită, însă, în final, a răpus-o. „Poarta Cerului s-a deschis pentru prietena, colega, şefa, iubita noastră, Corina Popescu. Îngerii au primit-o cu bucurie. Noi o vom păstra în suflet şi în gând. Rămas bun suflet pur şi vesel. Te vom purta în suflet şi în gând! Echipa World Vision Vâlcea” – se arată în anunţul celor de la World Vision Vâlcea.

Familia a anunţat că trupul neînsuflețit al Corinei Popescu va fi depus începând de sâmbătă, ora 11.00, la capela Bisericii Sf. Ioan Botezătorul (1 Mai) din Râmnicu Vâlcea, iar slujba de înmormântare va fi oficiată, la aceeași biserică, duminică începând cu orele 13.00.

Corina Popescu era de 26 de ani la World Vision Vâlcea, ea, împreună cu un coleg de-al ei, a fost cea care a deschis porţile Fundaţiei în judeţul nostru. Timp ce 16 ani, Corina Popescu a ocupat postul de comunicare în cadrul fundaţiei, însă de 10 ani era manager zonal al World Vision Vâlcea. De numele ei se leagă sute de acţiuni caritabile în întreg judeţul.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like