În data de 20 octombrie 2017, la ora 22.42, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la trei case de locuit în localitatea Șușani.
Din cauza cantității mari de materialelor combustibile și distanței dintre construcții, incendiul s-a extins la trei gospodării.
Până la stingerea incendiului, au ars:
La Nicolae S.: două case de locuit; construite din lemn cu învelitori din tablă, pe o suprafaţă de circa 90 mp, respectiv aproximativ 100 mp; un depozit pe o suprafață de circa 20 mp; o magazie pe o suprafață de circa 30 mp; 3,5 t cereale și alte bunuri (două foi de cort pentru nunți, mese , bănci, mobilier electrocasnice). Din nefericire, în incendiu au murit 14 păsări.
La Liviu B.: o casă de locuit, construită din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 80 mp; mobilier și electrocasnice
La Gheorghe P.: o bucătărie de vară, construită din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 40 mp; mobilier și electrocasnice
A fost necesară intervenţia echipajului SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat din cauza unor atacuri de panică suferite de doi bărbați (în vârstă de 50 de ani, respectiv 70 de ani) și o femeie (în vârstă de 80 de ani). Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este scurtcircuitul electric.