20 iunie 2018

VIDEO: „Ziua Internaţională a Iei”, sărbătorită la Consiliul Judeţean Vâlcea

Joi, 21 iunie 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, va da startul manifestării dedicate „Zilei Internaţională a Iei”, eveniment ce se va desfăşura la Vâlcea în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Centrul Naţional de Informare şi Promovare a Turismului Vâlcea, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Muzeul Satului Vâlcean.

Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, vrea astfel să marcheze un moment unic şi să le ofere vâlcenilor o ocazie specială pentru a fi mândri de neamul românesc şi pentru a se bucura că aparţin acestei naţii iubitoare de frumos şi de istorie. Toţi cei care vor să participe la manifestări, sunt invitaţi să poarte cu bucurie ia strămoşească.

„Pe 21 iunie, vom sărbători în avans Ziua Internaţională a Iei. Este, iată, a doua ediţie pe care o organizează Consiliul Judeţean Vâlcea, în colaborare cu unităţile subordonate. I-am invitat pe toţi colegii mei consilieri judeţeni ca mâine să purtăm toţi ia strămoşească. După şedinţa Consiliului Judeţean va fi un moment la intrarea în sala de spectacole, se va intona imnul şi o să spunem câteva cuvinte după care mergem la Teatrul Anton Pann unde va fi un moment artistic susţinut de actori şi vom porni în defilare până la Arhiepiscopie. Acolo, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Varsanufie, vom fi toţi prezenţi şi vom asculta muzică tradiţională românească, un recital de muzică veche susţinut de ansamblul Arhiepiscopiei” – a declarat preşedintele Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like