28 august 2020

Un nou focar de coronavirus în judeţul Vâlcea

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea a anunţat că în judeţ a fost descoperit un nou focar de coronavirus. Este vorba despre o societate comercială din municipiul Râmnicu Vâlcea care are ca principală activitate comercializarea ţevilor şi fitingurilor din materiale plastice. Trebuie precizat că în acest moment, în judeţul Vâlcea, sunt a active nu mai puţin de 16 focare de COVID-19.

„Focarul înregistrează până în acest moment 3 cazuri pentru care au fost realizate anchetele epidemiologice de către reprezentanții DSP Vâlcea, care au emis și recomandări ca: realizarea curățeniei și a  dezinfecției cu o firmă de specialitate autorizată sanitar, aerisirea spațiilor, precum și    recomandări privind purtarea echipamentului de protecție standard de către toți angajații” – precizează DSP Vâlcea.

În altă ordine de idei, de la începutul pandemiei şi până acum, numărul cazurilor din judeţul Vâlcea a ajuns la 1.110. În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 97 de persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 46 sunt asimptomatice și cu forme ușoare, 47 au forme medii și 4 sunt internate în secția ATI.  În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea 6 persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2.  

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 324 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei. În județ, în baza definiției de caz și a protocolului medical, până la această dată, au fost realizate 11.560 de teste.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like