UPDATE 5: Conform ISU Vâlcea, primele cercetări la fața locului au scos la iveală că incendiul a pornit din cauza scânteilor electrostatice la sistemul de depozitare al lichidului combustibil, care au aprins diluantul de pe platforma de depozitare în aer liber. Propagarea incendiului a fost favorizată și de existenta in cantitati foarte mari a substantelor combustibile si inflamabile. Incendiul a fost lichidat în totalitate în această seară, în jurul orei 20.25.
UPDATE 4: Victima, A.E. – 36 de ani, a suferit arsuri de gradul II pe 30 % din suprafata corpului – torace fata anterioara, membre superioare și regiunea cervicala. Aceasta va fi transportata cu elicopter SMURD la UPU Craiova
UPDATE 3: ISU Vâlcea anunță că nu mai sunt emisii mari de fum, iar acum se lucrează pentru stingerea unor mici focare. Femeia rănită are 36 de ani și era angajată la depozitul respectiv. În depozit se aflau mai multe materiale inflamabile și substanțe periculoase.
UPDATE 2: În curtea depozitului se află butoaie cu ulei de care au fost cuprinse de flăcări. Pompierii îi roagă pe cetățenii care locuiesc în zonă să stea cu ușile și ferestrele închise până la finalizarea intervenției.
UPDATE. O femeie a suferit arsuri de gr.2 pe membrele superioare si fata, a fost transportata la spital.
Fum negru și gros s-a putut vedea de la depărtare în zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, undeva în zona cimitirului Cetățuia. Pompierii de la ISU Vâlcea susțin că este vorba despre un incendiu la un depozit de materiale de construcții de pe strada Someș. Cinci autospeciale au ajuns la fața locului.
Vom reveni cu amănunte!