Saptamana viitoare, mai exact in perioada 26 – 30 septembrie a.c., Poliţia Română desfăşoară, la nivel naţional, cea de-a unsprezecea ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. Evidet ca si politistii din Valcea vor lua parte la acest proiect si vor desfasura actiuni de amploare, in fiecare zi si in tot judetul.
Activităţile desfăşurate, selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2016, urmăresc sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv.
În cadrul evenimentului, poliţiştii din cadrul I.P.J. Vâlcea, respectiv din structurile de prevenire a criminalităţii, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră, vor desfăşura o serie de activităţi informativ–preventive în spaţiul public, pentru diseminarea mesajelor de informare şi prevenire, obiectivul vizat fiind sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de protecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni, pe domeniile de activitate specifice fiecărei zile dedicate acestui eveniment.
Astfel, prima zi, dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, va fi marcată prin organizarea de activităţi informative, pe raza întregului judeţ, pe linia prevenirii delicvenţei juvenile.
Ziua de 27 septembrie, dedicată prevenirii victimizării minorilor, va fi marcată prin organizarea, de către poliţiştii din cadrul structurii de prevenire, în colaborare cu reprezentanţi ANA şi DJST, a unei activităţi de informare, pe linia consumului de tutun, alcool şi droguri, cu în centrele de plasament şi unităţile de învăţământ.
În ziua de 28 septembrie, dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, se vor organiza acţiuni ample de informare a cetăţenilor, cu privire la cauzele generatoare ale acestui gen de infracţiuni şi modalităţi de protejare a bunurilor.
În ziua de 29 septembrie, ziua pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă, se vor desfăşura activităţi în unităţile de învăţământ gimnazial.
Ultima zi va fi rezervată domeniului siguranţei rutiere, ocazie cu care vor fi desfăşurate acţiuni de informare a cetăţenilor privind principalele cauze şi condiţii favorizatoare de accidente, la nivelul judeţului Vâlcea.
Totodată, poliţiştii vor desfăşura activităţi la ieşirea/intrarea la cursuri cu patrula şcolară şi vor organiza acţiuni cu caracter preventiv în trafic având ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscul la care se expun atunci când conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice ( se vor utiliza ochelarii care induc diferite concentraţii ale stării de alcoolemie, atât pe timp de zi cât şi de noapte).
25 septembrie 2016