14 septembrie 2019

VÂLCEA – Aventură și supraviețuire în natură!

Acesta este numele proiectului cu care cercetașii din Centrul Local „Radu de la Afumați” Râmnicu Vâlcea și-au început acest an cercetășesc. Pe parcursul a două zile, cercetașii cu vârsta de peste 14 ani s-au antrenat, pentru ca la finalul taberei să poată spune că sunt „inițiați în supraviețuire”. Astfel , ei au fost puși în situația de a parcurge mai multe etape de pregătire, trecând pe la mai multe ateliere de lucru: amenajarea de adăposturi, cățărare/coborâre, filtrare apă, tehnici de aprindere focuri, orientare în cadru natural, tir cu arcul etc. Nu a lipsit focul de tabără și voia bună. Trebuie amintit faptul că acest proiect este unul cu finanțare DJST Vâlcea (în proporție de 90%) și Centrul Local Radu de la Afumați (cu o contribuție de 10%). La finalul celor două zile toți cercetașii au fost premiați pentru modul în care au participat la activități.

You May Also Like