18 iunie 2018

VÂLCEA. Bărbat salvat din apele Oltului, gospodării inundate și viituri pe carosabil

Ultimele zile au fost de coșmar pentru echipajele din cadrul ISU Vâlcea, fiind necesare zeci de intervenții în județ. Gospodării inundate, drumuri parțial blocate, operațiuni de salvare a unui bărbat din apele râului Olt sunt doar câteva din intervențiile pompierilor.

În cursul zilei de 17 iunie 2018, pompierii militari au acționat pe raza localităților Drăgășani și Grădiștea pentru evacuarea apei din 8 gospodării (terenuri, locuințe și un beci).

De asemenea, pompieri au acționat pentru salvarea unei persoane de sex masculin aflată într-o barcă gonflabilă care plutea în derivă și luase apă pe râul Olt, în localitatea Călimănești. Persoana a fost scoasă la mal și predată unui echipaj SAJ Vâlcea.

Tot în cursul zilei de 17 iunie 2018, ca urmare a cantităților însemnate de precipitații pe DN 7A, la km 32+050, 32+150 și 33+100, echipele de intervenție ale SDN Vâlcea, au intervenit pentru a îndepărta o viitură de pe partea carosabilă, lucrările fiind desfășurate cu greutate din cauza faptului că alunecarea era activă.

Trebuie menționat că la această oră se intervine și în municipiul Râmnicu Vâlcea pentru evacuarea apei din mai multe gospodării.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like