Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea au fost confirmate, de la începutul pandemiei și până în prezent, 2.329 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.
În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 112 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 35 sunt asimptomatice șicu forme ușoare ale infecției, 70 au forme medii și 7 sunt internate în secția ATI.
În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea șase persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2.
Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 1.451 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.
În județ, în baza definiției de caz și a protocolului medical,până la această dată, au fost realizate 18.338 de teste.
În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 44 de decizii de izolare și 59 de decizii de carantină, în prezent, 461 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 358 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).