Potrivit ultimelor informaţii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, azi, 14 octombrie 2020, au fost confirmate încă 3 focare de coronavirus în judeţul nostru, numărul focarelor active ajungând la 28.
Astfel, cele trei focare descoperite azi sunt la sediul II al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea – 3 cazuri confirmate pozitiv cu COVID, la Tribunalul Vâlcea – 4 cazuri confirmate, şi la Chimcomplex – 4 cazuri.
Conform statisticilor, de la începutul pandemiei și până în prezent, în judeţul Vâlcea au fost înregistrate 3.259 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 146 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 53 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 86 au forme medii și 7 sunt internate în secția ATI.
În județ, în baza definiției de caz și a protocolului medical, până la această dată, au fost realizate 19.909 de teste.