11 iunie 2020

VÂLCEA. O pacientă cu COVID19, internată la ATI, a decedat

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea anunţă, prin intermendiul unui comunicat de presă, că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat decesul unei paciente confirmată pozitiv cu noul coronavirus. Este al 4-lea deces în judeţul Vâlcea de la declanşarea pandemiei şi până acum.

Este vorba despre o femeie de 85 de ani, mama medicului de familie din comuna Şuşani. Ea a fost internată la SJU Vâlcea la sfârşitul lunii mai 2020, iar starea pacientei s-a agravat treptat. În data de 3 iunie, unitatea spitalicească a anunţat că femeia a început să fie ventilată mecanic, iar acum a survenit decesul. Trebuie menţionat că bătrâna suferea şi de afecţiuni cardiace, coronavirusul nefăcând decât să-i agraveze starea de sănătate.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like