O întâmplare ce se putea termina cu o tragedie, al cărei final a fost întors la 180 de grade de un polițist vâlcean, merită să fie făcută cunoscută opiniei publice. De aceea, în rândurile de mai jos, vă prezentăm un comunicat de presă transmis de IPJ Vâlcea pe marginea acestui subiect.
„În cursul zilei de 11 iunie 2024, colegul nostru Alin din cadrul Poliției Râmnicu Vâlcea, aflat în timpul serviciului, în zona digului din apropierea râului Olt, din municipiu, a salvat o persoană ce se afla căzută într-un canal cu apă. Astfel, în timp ce se afla în zona digului din municipiul Râmnicu Vâlcea, colegul nostru a fost solicitat de către o femeie pentru a interveni în ajutorul unui minor care a căzut în canalul cu apă. Colegul nostru a acționat de îndată, reușind astfel să scoată minorul de 12 ani din apă până la sosirea echipajelor medicale, considerând că orice secundă era importantă. Dându-și seama că există riscul unui stop cardio-respirator, colegul nostru i-a acordat primul ajutor, reușind astfel să-l stabilizeze. Concomitent, a solicitat sprijinul altor persoane pentru a apela serviciul de urgență 112, manevrele acordate de către colegul nostru salvându-i viața băiatului. Tânărul salvat de Alin a fost transportat la o unitate medicală din județul Dolj pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Felicitări colegului nostru pentru promptitudinea cu care a acționat!”.
În imagine îl puteți vedea pe Alin, polițistul care a salvat viața băiatului de 12 ani.