Începând de ieri și până astăzi (inclusiv), județul nostru se află sub avertizare Cod Galben de caniculă. Ei bine (sau rău, mai bine spus), începând de mâine, 19 iunie 2024, timp de două zile, adică mâine și poimâine, județul nostru se va afla sub avertizare Cod Portocaliu de caniculă. Astfel, conform celei mai recente atenționări meteorologice care vizează județul nostru, mâine și poimâine, în ceea mai mare parte a județului nostru (mai puțin în zona montană), vom avea disconfort termic ridicat, caniculă, temperaturi cuprinsă între 33 și 35 de grade Celsius (măsurate la umbră). Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei
• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
• Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
• Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
• Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduțe (soc, mușetel, urzici);
• Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă). Mâncați echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
• Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
• Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
• Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
• Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesandu-vă de starea de sanatate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
• Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
• Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
• Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
• Pentru ameliorarea condițiilor la locul de munca se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.