Incident grav în tunelul de la Salina Ocnele Mari, un autocar fiind cuprins de flăcări în această dimineaţă de miercuri, 7 iunie 2017. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, nu au fost victime în urma incendiului, fiind vorba doar de pagube materiale.
„În data de 07.06.2017, la ora 09.13, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la un autocar în localitatea Ocnele Mari.
Până la sosirea forţelor de intervenţie şi stingerea incendiului, au arsmaterialele combustibile ale autocarului.
Autocarul era de 24 de locuri și în momentul întoarcerii dintr-o galerie, aproximativ la jumătatea tunelului de acces (la circa 1 km de ieșire), a luat foc. În momentul incendiului, în acesta se afla șoferul, care s-a autoevacuat. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este producerea unui scurtcircuit electric din cauza izolării necorespunzătoare a conductorilor” – precizeaza ISU Valcea.
Aici da, intervin pompierii! Dar nu la muniţie neexplodată pentru că şi-ar putea da singuri … foc! Acolo intervin pirotehnicienii care … nu sunt pompieri!