În data de 29 iulie 2017 se împlinesc 169 de ani de la intonarea imnului naţional al României – „Deşteaptă-te, române!”, ce s-a desfăşurat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, în parcul „Zăvoi”. Evenimentul este, an de an, sărbătorit cu fast de vâlceni. Primăria Râmnicu Vâlcea a pregătit un program special şi pentru anul acesta, manifestările urmând să se desfăşoară pe parcursul a patru zile. Costurile estimate pentru desfăşurarea „Zilelor Imnului la Râmnicu Vâlcea” se ridică la suma de 92.400 lei. De asemenea, pentru organizarea concertelor, firma Damila a oferit un sprijin de 20.000 de euro, fiind achiziţionate scenotehnica, instalaţia de sunet, instalaţia de lumini şi proiecţia video pentru spectacole. De asemenea, tot din banii donaţi de firma respectivă se vor organiza şi spectacole de lase şi artificii.
Iată, însă, programul stabilit pentru „Zilele Imnului Naţional”:
Joi, 27 iulie
19.00, Sala „Lahovari” – Concert estival al Corului Academic „Euphonia”, dirijor Aurel Poenaru. În program – lucrări din repertoriul naţional şi universal
Vineri, 28 iulie
14.00 – Sala CSŞ Capela – „Cupa Imnului” la streetball
17.00 – Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul” – vernisajul taberei de Pictura „la RÂMNIC”, ed. a VI-a
18.00 – Splaiul Independentei – Concert de muzică populară
19.00, Sala „Lahovari” – Concert estival – Pagini simfonice de mare popularitate cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, dirijor Florin Totan. În program – fragmente din repertoriul naţional universal
19.00 – teren CSM II — „Cupa Imnului” la fotbal; finala mica
19.45 – teren CSM II — „Cupa Imnului” la fotbal, finala 21.00, Parcul Mircea cel Bătrân – deschiderea Festivalului de Film „Cinevil”; proiecţii
Sâmbătă, 29 iulie
09.00 – teren CSM II – „Cupa Imnului” la fotbal copii
09.00, în fata Parcului Mircea cel Bătrân/ Scuarul Mircea cel Bătrân – deschiderea expoziţiei de maşini de epocă
09.00 – 09.30 – Primăria municipiului – start festiv în Transalpina Retro Rally
10.00 – Parcul Zăvoi – deschiderea Târgului Meşterilor Populari din România
10.00 – Şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal
10.30 – Procesiunea solemnă pe traseul Primăria municipiului – Biserica Toţi Sfinţii – Casa Memorială „Anton Pann” – Parcul Zăvoi
10.50 – Parcul Zăvoi – Ceremonial militar – religios/Intonarea Imnului Naţional cu participarea corului „Euphonia”
11.30 – Parcul Zăvoi – Cocktail
17.00 – piscina „Divino” – „Cupa Imnului” la înot
18.00 – Splaiul Independenţei – Concert de muzică pop-rock
21.00 – Parcul Mircea cel Bătrân – proiecţii în cadrul Festivalul de Film „Cinevil”
22.00, Splaiul Independenţei – Spectacol de lasere
Duminică, 30 iulie
10.00 – 18.00 – Parcul Zăvoi – Târgul Meşterilor Populari din România
11.00 – Parcul Zăvoi – „Cupa Imnului” la patine cu role
13.00 – Parcul Zăvoi – „Cupa Imnului” la skateboarding
18.00 – Splaiul Independenţei – Concert de muzica pop-rock
21.00 – Parcul Mircea cel Bătrân – proiecţii în cadrul Festivalul de Film „Cinevil”
22.00 – Splaiul Independenţei — Foc de artificii