Pompierii din cadrul celor opt subunități de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat, în perioada 10 ianuarie (ora 08.00) – 13 ianuarie 2025 (ora 08.00), 66 de misiuni. 52 dintre acestea au fost pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, trei misiuni au fost pentru stingerea unor incendii și 11 misiuni pentru alte situații de urgență.
În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 52 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 55 de persoane. Pompierii vâlceni au stins trei incendii (dintre care două la vegetație uscată) și au intervenit la alte 11 situații de urgență, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere, facilitarea accesului în locuință și transportarea persoanelor supraponderale. În intervalul menționat, a fost transmisă o avertizare meteo (cod galben).
Foto: Arhivă