In data de 22.02, la ora 23.48, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru un accident de circulație pe DN 64, în municipiul Drăgășani (la ieșirea spre Slatina)
Un autoturism a ieșit de pe carosabil rezultând trei victime. A fost necesară intervenția echipajului de descarcerare pentru scoaterea șoferului încarcerat. După deblocare, victima a fost preluată de ambulanța SAJ si transportată la Spitalul Drăgășani. Victima era conștientă, cu traumatisme la membrele inferioare. Ceilalți doi 2 pasageri au fost răniți ușor și au fost preluați de SMURD Drăgășani.
23 februarie 2019