În această dimineaţă de joi, 26 octombrie 2017, trei persoane au fost rănite grav într-un accident rutier ce a avut loc pe raza comunei Zătreni, judeţul Vâlcea. Pe surse am aflat că şoferul de 19 ani al unui autoturism nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, răsturnându-se cu maşina în afara carosabilului.
În maşină, alături de şofer, se mai aflau încă doi pasageri, care au suferit răni grave fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Craiova. De asemenea, conducătorul auto se pare că are o fractură de coloană.