Pompierii vâlceni au fost solicitați, în această dimineață de 1 februarie, în jurul orei 08.30, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și de prim-ajutor, la un accident rutier produs pe raza orașului Băbeni.
„La locul evenimentului rutier s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și nu au fost persoane încarcerate. În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente și cooperante, care au fost transportate la UPU Vâlcea de către ambulanțele SAJ și SMURD. Pompierii au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, ne-au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.