19 iunie 2017

ACCIDENT în RÂMNICU VÂLCEA provocat de un şofer BEAT CRIŢĂ

Beat criţă s-a urcat la volanul unui vehicul şi a provocat un accident rutier care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale. Individul este V.V. – 60 de ani, din comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea, iar incidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 17 iunie a.c., în jurul orei 06.00.

Conform IPJ Vâlcea, şoferul a condus o autoutilitară pe drumul național 7, strada Calea București, în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Având în vedere că bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto au fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.