Inconştient, un bărbat de 39 de ani din Vâlcea s-a urcat la volan beat şi fără permis de conducere. Ca urmare, omul a provocat un accident rutier la Copăceni. Incidentul a avut loc sâmbătă, 10 decembrie a.c., la ora 17.05, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Lăpuşata fiind cei sesizaţi despre acest accident.
Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul de 39 de ani a condus un autoturism pe DJ 676, pe raza comunei Copăceni, iar la efectuarea manevrei de mers înapoi nu a efectuat corespunzător această manevră intrând în gardul unei gospodării.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenta alcoolului” – precizează IPJ Valcea.