S-a răsturnat cu tractorul cu care transporta material lemnos, rănind o persoană ce se afla urcată în remorcă, pe lemne. Accidentul rutier a avut loc vineri, 6 octombrie 2017, în jurul orei 13.00, în comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, pe DC 137, iar vinovat este un şofer de 48 de ani, din localitate, care s-a urcat beat la volan. Acum, conducătorul auto este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub infuența alcoolului. Victima a fost transportată la spital.
„Poliţiştii rutieri au constatat că un bărbat, de 48 de ani, din comuna Vaideeni, în timp ce transporta material lemnos cu un ansamblu de vehicule, compus din tractor și remorcă, din cauza unor defecțiuni tehnice la sistemul de direcție, s-a răsturnat pe partea carosabilă, din accident rezultând rănirea unui bărbat, de 57 de ani, din aceeași localitate, care se afla pe materialul lemnos transporat.
Bărbatul a fost tansportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că șoferul tractorului avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în cauză efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, sub infuența alcoolului” – precizează purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Gabriel Popescu.
Foto: arhivă