Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc azi, 5 mai a.c., în jurul orei 13:30. Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificare efectuate, s-a stabilit faptul că s-ar fi produs o coliziune între două autoturisme pe strada Calea București, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma căreia a rezultat rănirea unei persoane.
Victima este o femeie de 26 de ani, din localitatea Brezoi, pasageră în unul dintre cele 2 autoturisme, acesta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Traficul se desfășoară alternativ, sensul de mers Sibiu- Pitești fiind blocat.